Calendar Ortodox 27 ianuarie

Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

În sâmbăta Sfintelor Paşti (16 aprilie 404), Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost scos cu forţa din biserică de ostaşii împărătesei Eudoxia (soţia lui Arcadiu) şi închis în reşedinţa Arhiepiscopiei până după sărbătoarea Cincizecimii, când a fost adus în exil într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi), anume Cucuz.

De aici a continuat legăturile sale cu prietenii din Constantinopol şi Antiohia. Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407. În acel an, la insistenţele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol şi Antiohia şi pentru a nu influenţa pe credincioşii din capitala imperiului.

După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comana din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Într-o noapte, i s-a arătat mucenicul Vasilisc, ale cărui sfinte moaşte se aflau acolo şi i-a zis: „Curaj, frate Ioane, că mâine vom fi împreună!”.

Această călătorie afectând iremediabil starea precară a sănătăţii Sfântului, în data de 14 septembrie a anului 407, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate”.

După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaştele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaşte a ajuns în portul capitalei imperiale, toţi locuitorii, în frunte cu împăratul şi patriarhul, au ieşit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur.

După acest moment, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu şi de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinţilor Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea şi Biserica păcii lui Hristos.

Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul şi patriarhul au descoperit racla şi au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune şi emanând o mireasmă duhovnicească. Împăratul, în semn de smerenie, şi-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialităţii sale, şi a întins-o sub racla cu sfintele moaşte şi şi-a cerut iertare în numele părinţilor săi, împăratul Arcadius şi împărăteasa Eudoxia.

Toţi locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului şi au rămas în rugăciune zi şi noapte lângă ea.

De la Biserica Sfintei Irina, moaştele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala „Sfânta Sofia”, care străjuieşte şi astăzi malurile Bosforului.

De la Biserica „Sfânta Sofia”, moaştele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinţilor Apostoli. Moaştele Sfântului au fost aşezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Tropar Glasul 8
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Marciana Împărăteasa

Se cunosc puține informații despre viața Sfintei Marciana, iar cele despre originea sa se află sub semnul întrebării. Conform unei scrieri a unui consul roman, aceasta ar fi provenit dintr-un mediu modest și ar fi avut un alt nume. S-a căsătorit cu viitorul împărat Iustin I, iar această alianță a impus schimbarea numelui cu unul mai semnificativ, Eufimia. De altfel, ambii soți erau susținători ai deciziilor Sinodului de la Calcedon, unde Sfânta Muceniță Eufimia înfăptuise o minune.

Când Iustin I a urcat pe tronul de la Constantinopol, în 518, atât el, cât și soția lui aveau deja o vârstă înaintată. Ca împărăteasă, a primit titlul Flavia Aelia Marcia, de unde și numele sub care este cunoscută în sinaxare, Marciana. Din corespondența împărătesei cu episcopii Romei se mai desprinde o trăsătură a acesteia, evlavia, întărită de ridicarea unei biserici în cinstea Sfintei Eufimia, unde a fost și îngropată. De asemenea, în unele sinaxare este menționată ca „soția lui Iustin Întâiul, care multă milostenie a făcut”.

Sursele hagiografice menționează că nu ar fi avut copii, de aceea Sf. Marciana l-a susținut pe nepotul său ca moștenitor al tronului, viitorul împărat Iustinian I.

Se pare că Sfânta Marciana a trecut la Domnul în 523 sau 524, fiind urmată la scurt timp de soțul său, în 527.

Tot în această zi, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

Sf. Cuv. Claudin, care cu pace s-au săvârșit;
Sf. Cuv. Petru Egipteanul, care cu pace s-a săvârșit la adânci bătrâneți;
Sf. Nou Mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol în 1784 și de sabie s-a săvârșit.