Un nou așezământ social în Capitală

La Parohia „Sfânta Vineri” din Drumul Taberei a fost construit de curând un așezământ socio-cultural care cuprinde o capelă mortuară, un veșmântar, două camere frigorifice în care vor fi depuse, în cazuri speciale, trupurile celor adormiți, patru încăperi pentru activitățile sociale ale parohiei, o trapeză și o bucătărie, potrivit Ziarul Lumina.

Așezământul va avea hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ultimul hram fiind pus în memoria părintelui Constantin Mihoc, care și-a pierdut viața în timpul lucrărilor de zidire a bisericii comunității românilor ortodocși din Berlin. La subsolul așezământului există o trapeză destinată pregătirii hramurilor, a meselor de după înmormântare, a parastaselor și meselor pentru săraci, având o suprafață de 180 mp. „Inițiativa construirii acestei capele a venit în urma sfințirii bisericii mari și încetării autorizației provizorii de construire a bisericii din lemn, valabilă doar până la finalizarea lucrărilor de la biserica mare. Înmormântările le făceam în bisericuța de lemn, pe care am construit-o în 1998, comandată la Vicovu de Jos din județul Suceava și asamblată aici, în Drumul Taberei, în trei săptămâni. Ridicarea acestei bisericuțe coincide de fapt cu înființarea parohiei. Am slujit în ea până în anul 2007. În 29 septembrie 2002, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist și Preasfințitul Sebastian Ilfoveanul, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezent Episcopul Slatinei și Romanaților, au pus piatra de temelie a bisericii mari. În anul 2007, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit-o, aceasta fiind prima biserică din București pe care Preafericirea Sa a sfințit-o ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. După ce am început săvârșirea sfintelor slujbe, inclusiv botezuri și cununii, ne-am pus problema ce vom face dacă vom avea și câte o înmormântare în zilele în care sunt programate botezuri și cununii? Așa s-a născut ideea construirii unei capele. Dumnezeu ne-a ajutat, și la doi ani și jumătate de la punerea pietrei de temelie, capela care are dimensiunile unei biserici este aproape gata. Cu ajutorul Primăriei Sectorului 6, pe vremea când domnul Cristian Poteraș era primar, am fost sprijiniți cu anumite sume de bani, dar adevărații ctitori sunt credincioșii, care au contribuit enorm atât la ridicarea bisericii, cât și la ridicarea capelei”, ne-a declarat părintele Nicolae Burlan, parohul Bisericii „Sfânta Vineri” din Drumul Taberei.

În interiorul capelei s-au construit și patru camere în care funcționează ateliere de creație. Acestea sunt întrebuințate și pentru oferirea de meditații gratuite la diverse materii școlare de către profesorii din parohie copiilor cu o situație financiară mai dificilă. După ce biserica din lemn va fi dezasamblată, ea va fi dăruită unei parohii sărace, unde nu există un lăcaș de cult în care credincioșii să se adune la sfintele slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente