Specialiști în studii biblice vor discuta la Iași despre tradiția biblică românească și europeană

Peste 40 de specialiști în studii biblice, din țară și străinătate, vor participa în perioada 24 – 25 mai 2018 la Simpozionul cu tema „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”, informează doxologia.ro.

Evenimentul va avea loc în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași.

Simpozionul este organizat de Centrului de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul va reuni specialişti în studii biblice din țară și din străinătate, care vor dezbate diferite aspecte ale problematicii editării, traducerii, circulaţiei, receptării şi interpretării textelor sacre în limba română.

Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 24 mai, între orele 9.00-10.00.

Cu acest prilej vor lua cuvântul: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prof. Ionel Mangalagiu, prof. Adriana Zaiţ, prof. Lucia Cifor, pr. prof. Ion Vicovan, și prof. Eugen Munteanu.

În cadrul sesiunii de comunicări din prima zi a simpozionului vor conferenţia: Liana Lupaş, cu tema „Ediţiile biblice din America în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea”, acad. prof. Andrei Eşanu, având ca temă „Biblia în spaţiul est-slav şi în cel de interferenţă cu lumea românească”.

Lansare de carte

Sesiunea de comunicări va fi urmată de lansarea volumelor:

  • Eustratie Logofătul – Pravila aleasă,
  • Petru Maior – Prediche sau Învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului,
  • Alexandru Niculescu – Creştinismul românesc. Studii istorico-filologice.

De asemenea, joi, 24 mai, între orele 17.30-19.30, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, va avea loc masa rotundă cu tematica „Traducerile patristice: probleme, soluţii, perspective”.

La această întrunire vor participa, printre alții: prof. Eugen Munteanu, Dragoş Mîrşanu, cercet. Constantin-Ionuţ Mihai și pr. Dragoş Bahrim (moderator).

Programul complet al simpozionului poate fi accesat pe site-ul oficial  al Centrului de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente