Slujbe de seară oficiate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Sâmbăta și duminica trecută, IPS Teofan, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cut I – Protopopiatul Piatra Neamț și slujba Paraclisului Maicii Domnului la parohia „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Henci, Protopopiatul Iași 3, informează „Ziarul Lumina”.

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Cut I a Protopopiatului Piatra Neamț, unde, alături de un sobor de cincisprezece preoți și diaconi, a oficiat în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” slujba Vecerniei unită cu Litia. La slujba arhierească de seară, răspunsurile la strană au fost date de corul de copii de la parohia Dumbrava Roșie I, dirijat de teologul Alexandru Baciu.

La final, pr. Valentin Tofan, protopopul Protoieriei Piatra Neamț, a ținut să mulțumească Înalt Preasfințitului Teofan pentru vizita pastorală și pentru împreuna-slujire, iar pr. paroh Ioan-Augustin Politic a făcut referire în cuvântul său la importanța istorică a zilei pentru parohia pe care o păstorește: „Prin voia Bunului Dumnezeu, astăzi prăznuim împlinirea a 110 ani de la începerea lucrărilor de construcție a bisericii noastre. În acest moment aniversar, trebuie să ne aducem aminte de părintele Gheorghe Mironescu și prezvitera Ecaterina, ctitorii acestui sfânt lăcaș, alături de toți cei care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea bisericii”.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, IPS Teofan a vorbit despre prioritățile care trebuie să definească viața creștinului: „Se cuvine, iubiți credincioși, să intrăm în noul an gândindu-ne la ceea ce îi vom oferi lui Dumnezeu de acum înainte. Nu este un lucru mai scump, mai prețios și mai necesar de-a lungul acestui an și de-a lungul întregii noastre vieți decât acela de a trăi, a cunoaște și a mărturisi, precum sfinții, credința cea adevărată. Trebuie să avem tot timpul în mintea și în inima noastră gândul că suntem creștini în Biserica Ortodoxă a lui Hristos și că avem datoria să cunoaștem mai mult, să trăim mai adânc și să mărturisim mai fierbinte această credință pe care am primit-o de la Hristos Domnul și pe care ne-au dăruit-o părinții și bunicii noștri. Totodată, rugăciunea trebuie să fie apa și pâinea noastră cea de toate zilele”.

Duminică, 20 ianuarie 2013, IPS Teofan a poposit în parohia „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Henci, Protopopiatul Iași 3, unde a săvârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului. La final, după cuvântul părintelui Mihail Roșu, protopop al Protoieriei Iași 3, și cel al părintelui paroh Emanuel Gabriel Maftei, IPS Teofan a explicat unele imne din paraclisul închinat Maicii Domnului, rugăciune „ce ar trebui rostită în casa fiecărui credincios”. „În primul imn care s-a cântat în această seară s-au rostit următoarele cuvinte: «Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții», cuvinte ce ne aduc aminte că sufletul creștinului este chemat să se îndrepte cu privirea lui cea adâncă către Maica Domnului, mărturisind adevărul că ea este izvor al milostivirii și al darului”, a spus IPS Teofan.

Comentarii Facebook


Știri recente