Sfântul Montanus preotul și soția sa Maxima

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 26 martie pe Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima, daco-romani, care au pătimit în anul 304, din porunca guvernatorului Probus în timpul împăratului Dioclețian. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, guvernatorul a încercat să-l înduplece pe Montanus prin soția sa, Maxima. Dar aceasta, la fel de puternică în credință, s-a alăturat soțului ei, primind amândoi mucenicia după ce au fost aruncați în apa Savei.

În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informații referitoare la cei doi sfinți extrase din volumul Sfinți daco-romani și români semnat de pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu:

Sfântul MONTANUS preotul și soția sa MAXIMA

Între preoții și credincioșii care au îndurat moartea pentru Hristos în persecuția lui Dioclețian se numărau și preotul daco-roman Montanus și soția sa Maxima, din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuită pe atunci de strămoșii noștri daco-romani. Pătimirea lor este descrisă în diferite Martirologii. La începutul anului 304, când a început prigoana împotriva creștinilor, preotul Montanus s-a refugiat în cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior – azi Mitrovița, nu departe de Belgrad -, unde își avea reședința împăratul Galeriu, ginerele lui Dioclețian. Dar a fost arestat și dus în fața lui Probus, guvernatorul provinciei. Stând la judecată, preotul Montanus a răspuns cu îndrăzneală că este creștin și că nu va aduce niciodată jertfe zeilor: „Eu am primit învățătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor”. Fiind supus la chinuri, a rezistat cu aceeași tărie, spunând: „Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit”.

În fata acestei dârzenii și stăruințe neînfricate în fata chinurilor, Probus a poruncit să fie adusă soția lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind că ea va fi mai slabă din fire și îl va îndupleca să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut și ea să fie supusă la chinuri, voind să se facă astfel părtașă la patimile Domnului. În felul acesta, toate încercările lui Probus de a-i abate din drumul pe care și l-au ales singuri au rămas zadarnice. Drept aceea, a poruncit să fie înecați în râul Sava. Auzind de această hotărâre, fericiții Montanus și Maxima au grăit plini de bucurie: „Îți mulțumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare și ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veșnică”.

Și când au ajuns pe țărmul râului Sava spre a fi dați morții, preotul Montanus s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău”. Iar nelegiuiții slujitori ai lui Probus le-au legat câte o piatră de gât și i-au aruncat în râu. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfințite, pe care le-au îngropat după cuviință dreptmăritorii creștini care-i cunoscuseră.

În acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum și soția sa Maxima, în cetatea Sirmium, în zilele împăratului păgân Dioclețian, la 26 martie 304. Se cuvine să știm că Montanus este socotit ca fiind primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca și soția sa, amândoi având nume latinești.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente