Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 fraţi Mucenici Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

1. La sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci, în Constantinopol, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată în procesiune până la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea până la 14 august.

Acest moment liturgic se săvârşea în amintirea arătării pe cer a Sfintei Cruci, Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

De această sărbătoare este legată şi biruinţa, cu puterea Sfintei Cruci, a împăratului Manuel I Comnen (1143-1180) asupra turcilor.

2. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii 7 fraţi Mucenici Macabei, care au trăit pe vremea lui Antioh al IV-lea (175-164 î.Hr.). Aceşti fraţi nu s-au supus poruncii împăratului de a cinsti pe zeii greci, fiind aruncaţi în foc şi primind astfel cununile muceniceşti.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Gânduri la Evanghelia Duminicii

Pericopa evanghelică din duminica a douăsprezecea după Rusalii ilustrează dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul IIsus Hristos privind dobândirea vieţii veşnice. Părintele Patriarh Daniel prezintă sintetic principalele învăţături pe care textul evanghelic le transmite: „În…