Să adunăm lumină în suflet prin post, lacrimi şi rugăciune multă, îndeamnă PS Timotei

În cuvântul rostit marţi cu prilejul binecuvântării unui nou locaş de cult în Buftea, făcând referire la învăţăturile Părinţilor Bisericii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a îndemnat „să adunăm lumină în suflet prin post, prin lacrimi, prin rugăciune multă şi prin fapte bune”.

Preasfinţia Sa a rostit acest îndemn oferindu-i ca exemplu pe doi mari cuvioşi români, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ şi Sfânta Teodora de la Sihla, care „s-au împărtăşit de binecuvântarea lui Dumnezeu şi au adunat foarte multă lumină în sufletele lor în timpul vieţii pe care au trăit-o sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu”.

Ierarhul a remarcat că ei „au primit această lumină în urma unor îndelungate rugăciuni” şi i-a fericit pe „toţi cei care agonisesc lumină în viaţa lor”.

Nestricăciunea se dobândeşte prin urmarea Lui

Lăcaşul de cult binecuvântat marţi cu agheasmă are ca ocrotitori pe Sfânta Teodora de la Sihla, cinstită în 7 august, şi pe Sfântul Proroc Daniel. Biserica a fost ridicată pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor din Parohia Sf. Cuvioasă Parascheva – cartierul Studio, Buftea.

De asemenea, în omilia sa, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a făcut o comparaţie între râvna celor doi sfinţi care petreceau mult timp în rugăciune şi noi, cei de astăzi, „care ne rugăm atât de puţin” şi nu căutăm întâlnirea cu Dumnezeu.

„De multe ori, nici măcar la marile sărbători nu ne dorim întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, ce să mai vorbim de rugăciuni îndelungi aşa cum făceau cei doi sfinţi pomeniţi în Biserica noastră în preajma marii sărbători a Schimbării la Faţă a Domnului”, a atras atenţia Preasfinţia Sa.

Ierarhul a oferit mai multe exemple de sfinţi, printre care şi cuvioasa Teodora de la Sihla, care au avut o situaţie financiară bună, dar care au lăsat cele materiale deoparte şi au ales să îl urmeze pe Hristos. Aceşti sfinţi au înţeles, după cum a precizat Preasfinţia Sa, „că nestricăciunea se dobândeşte prin urmarea lui Dumnezeu”.

„Ei au preferat mai mult dragostea lui Dumnezeu decât iubirea faţă de toate lucrurile trecătoare care adeseori ne amăgesc, ne răpesc timpul şi viaţa, de aceea sărbătoarea unor sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, cum este şi sărbătoarea Sf. Teodora de la Sihla, ne îndeamnă să urmăm această fericită cale pe care ea ales-o, adică a slujirii lui Dumnezeu.

Daruri şi distincţii

La finalul Sfintei Liturghii oficiate de Preasfinţitul Părinte Timotei în lăcaşul de cult binecuvântat recent, cei care au avut un aport important în construirea lăcaşului de cult au primit distincţii de vrednicie.

Principalul ctitor, Gheorghe Pistol, primarul oraşului Buftea, a primit „Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru mireni”.

Ierarhul a rugat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla să răsplătească celor care s-au implicat în construirea lăcaşului de cult, în special autorităţilor locale, şi a semnalat credincioşilor parohiei că „au primit această biserică de la Dumnezeu ca dar prin oameni”.

Piatra de temelie pentru actualul lăcaş de cult a fost aşezată în anul 2013. Lucrările de construcţie s-au încheiat în luna iunie a anului 2018.

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente