Poezii religioase ale scriitorului Vasile Militaru reunite într-un volum apărut la Editura Basilica

La editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul de Poezii compuse de Vasile Militaru, fost deținut politic în perioada regimului comunist din România.

Lucrarea apare în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cartea cuprinde o selecție de poezii religioase reprezentative din opera poetului.

Poezia lui Vasile Militaru este simplă, curgătoare, plină de înțelepciune populară și, tocmai de aceea, accesibilă, subliniază nota editorială.

Plasând omul în centrul preocupărilor lui, poetul vrea să-l ajute pe acesta să conștientizeze sensul existenței sale, perspectivă din care credința lui Dumnezeu nu putea să lipsească. Asumându-și rolul de misionar al Bisericii, poetul promovează prin versurile sale valori creștine înalte precum: adevărul, dreptatea, binele, smerenia, iubirea.

Vasile Militaru s-a născut în 19 septembrie 1886, în Dobreni-Câmpurel, județul Ilfov. A fost condamnat la 42 ani de închisoare în perioada regimului comunist, pe când avea vârsta de 74 ani, iar după câteva săptămâni a trecut la cele veșnice în temnița de la Ocnele Mari, Vâlcea.


Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Mai multe apariții editoriale AICI

Comentarii Facebook


Știri recente