Pelerinaj pentru nevăzători în Țara Sfântă

În perioada 11-15 noiembrie 2016, în baza unui parteneriat cu Asociația nevăzătorilor din România, Agenția Basilica Travel organizează un pelerinaj în Țara Sfântă cu un grup de 25 pelerini, majoritatea nevăzători.

Prima popas făcut de pelerini a fost la Biserica Sfântul Gheorghe din Lod. Participanții la pelerinaj au avut ocazia să atingă lanțul Sfântului Gheorghe. În continuare, pelerinii au avut bucuria să înalțe rugăciuni în locul Nașterii Domnului Iisus Hristos, în Betleem.

În următoarele zile, pelerinii au vizitat următoarele locuri sfinte: Ierusalim, Mănăstirea Înălțarea Domnului (unde au fost miruiți cu ulei din candela ce arde mereu deasupra sfintelor moaște), Mănăstirea Pater Noster,  Capela Dominus Flevit, Grădina Ghetsimani (biserica care adăpostește Mormântul Maicii Domnului), Muntele Sion, Foișorul Cina cea de Taină, (unde părintele însoțitor de grup a citit mai multe pericope evanghelice), Cetatea Ierusalimului, Biserica Sfântul Ștefan (construită pe locul martirului celui dintâi Mucenic), Calea Crucii până la Sfântul Mormânt, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Ein Karem, Hozeva,  Mănăstirea Sfântul Gheorghe (închinare la moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul, Râul Iordan (locul real al Botezului Domnului), Mănăstirea Dudul lui Zaheu şi Aşezământul Românesc de la Ierihon.

Comentarii Facebook


Știri recente