Patriarhul Daniel s-a rugat pentru sufletul Părintelui Constantin Pârvu – „un dar luminos care a adus bucurie Bisericii”

În Biserica Parohiei Iancu Nou – Bălăneanu din Capitală numeroși clerici și credincioși s-au rugat în această seară pentru iertarea păcatelor și odihna veșnică a parohului comunității: Pr. Constantin Pârvu, fost Vicar administrativ patriarhal.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat un Trisaghion în seara zilei de 27 iunie 2016 în biserica unde Părintele Constantin a slujit în ultimii ani ai vieții și unde a fost depus astăzi.

În cuvântul rostit la final, Părintele Patriarh a subliniat faptul că Pr. Pârvu a fost un ostenitor neobosit în lucrarea misionară a bisericii.

Părintele Constantin Pârvu este în memoria Bisericii noastre un stâlp statornic care în pofida schimbărilor și a dificultăților din timpul regimului comunist a stat neclintit având aceeași dragoste pentru Biserică și aceeași râvnă ca și părintele spiritual care l-a chemat la slujire în administrația patriarhală, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian, a spus Preafericirea Sa.

Părintele Constantin Pârvu a fost om de nădejde, sfătuitor de taină și lucrător până târziu în noapte la birou în timpul a patru Patriarhi. El nu a fost un simplu angajat ci un luptător pentru Biserică și un misionar statornic, a adăugat Patriarhul Daniel.

Patriarhul României a vorbit despre dificultatea misiunii Părintelui Pârvu într-o vreme în care ateismul era impus de autoritățile comuniste. Totodată, Preafericirea Sa a amintit de preocuparea deosebită a fostului vicar pentru învățământul teologic dar și pentru diaspora română.

Părintele Constantin Pârvu a fost un dar luminos care a adus bucurie Bisericii și care merită toată recunoștința și prețuirea noastră, a concluzionat Patriarhul României.

Slujba înmormântării va fi oficiată joi, 29 iunie, în Biserica Parohiei Iancu Nou – Bălăneanu din București.

***

Pr. Constantin Pârvu s-a născut în anul 1928 în localitatea Buzoeşti, județul Argeş. A absolvit Seminarul Teologic Neagoe Vodă din Curtea de Argeş (1947) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1951), unde între anii 1951-1954 și-a continuat pregătirea teologică la cursurile de doctorat, încheiate cu examenul aprofundat la specialitatea Drept bisericesc şi administraţie sub îndrumarea Pr. Prof. Liviu Stan.

A activat ca profesor la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş şi din Bucureşti şi ca preot la Parohiile Parcul Călăraşi şi Oborul Nou din Capitală. În anul 1966 a fost promovat în administraţia bisericească şi a ocupat funcţia de Inspector general bisericesc, apoi de Consilier patriarhal, iar din 1 ianuarie 1976 a fost numit Vicar administrativ patriarhal.

A slujit în administraţia bisericescă la Cancelaria Sfântului Sinod sub îndrumarea directă a Patriarhilor Justinian, Justin, Teoctist şi a Prefericitului Patriarh Daniel.

Photo by Robert Nicolae / basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente