Manifestări religioase, catehetice şi culturale dedicate Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ la Parohia Ortodoxă Livorno, Italia

Credincioşii parohiei Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ din Livorno, Protopopiatul Toscana, şi-au serbat marți, 15 noiembrie 2016, ocrotitorul, ne-a precizat Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova.

Manifestările prilejuite de hramul  Bisericii Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ au debutat sâmbătă, 5 noiembrie 2016, când maica Sofronia Rădulescu de la Centrul de formare şi consiliere Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil din Iaşi a susţinut timp de cinci zile patru ateliere care au avut ca temăîmbunătățirea relației părinte-copil şi soț-soție.

În data de 10 noiembrie 2016, în biserica parohiei a fost oficiat Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoţi, iar duminică, 13 noiembrie 2016, a fost oficiat Sfânta Liturghie.

Luni, 14 noiembrie 2016,  a fost săvârșită slujba  privegherii. În ziua cinstirii Sfântului Paisie, la Biserica Misericordia, Via Verdi 57 din Livorno a fost oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi. Cu acest prilej, s-a citit rugăciunea pentru începutul Postului Crăciunului.

În cuvântul rostit, părintele Cristian Puricescu de la Parohia Pisa a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ.

Cu toţii ne rugăm Sfântului Paisie să ne apropiem de vieţuirea sa. Este o mare binecuvântare pentru că acest sfânt este ocrotitorul Parohiei Ortodoxe Române Livorno. Dumnezeu a rânduit ca aici, la mii de kilometri distanţă, să avem sfinţi care să ne ajute şi să ne ocrotească, a evidențiat părintele Cristian Puricescu.

La rândul său, părintele paroh Ciprian Calfa a îndemnat credincioşii să se spovedească în Postul Crăciunului, pentru a se întări şi pentru a se schimba, ca Dumnezeu să le arate calea spre mântuire.

Parohia Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ – Livorno împlineşte anul acesta, la sărbătoarea Nașterii Domnului, zece ani de la oficierea primei Sfinte Liturghii. În anul 2006, părinele Ioan Şarpe, în prezent paroh la Biserica Pogorârea Sfântului Duh  din Londra, a primit acordul din partea Asociaţiei Misericordia să oficieze sfintele slujbe spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul comunităţii ortodoxe române din Livorno, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

De la 1 septembrie 2008, Parohia Livorno este păstorită de părintele Ciprian Calfa, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Părintele paroh a coordonat ample lucrări de reabilitare ale bisericii. În acelaşi timp, s-au pictat icoane pe lemn la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti şi s-au achiziţionat iconostase sculptate, prin strădania enoriaşilor pe care îi păstoreşte.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente