La Vidin vor fi evidenţiate rolul și importanța limbii române pentru comunitatea românească din regiune

Rolul și importanța limbii române pentru comunitatea românească din regiunea Vidin vor fi evidenţiate în conferinţa „Promovarea și păstrarea limbii române la clasele pilot cu predare în limba română” ce va avea loc în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române.

Evenimentul va fi organizat în 2 septembrie, în localitatea bulgară, de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, AVE.

Proiectul se adresează comunității românești de la sud de Dunăre. În cadrul acestuia vor susține prelegeri profesori din România și Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă transmis de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

Participanții sunt etnici români din localitățile Bregova, Cosova, Gămzova, Cutova, Stanotârn, Rabova, Vidin, Câlnic și Periloveț.

La final, va avea loc un recital de cântece și poezii în limba română, susținut de copiii care urmează cursurile de limbă română.

Foto Credit: Bucureşti FM

Comentarii Facebook


Știri recente