Să-l scoţi pe „eu“ din discuţie pentru a putea deveni „noi“, adică „familia cea mică“ din „Biserica cea mare“, constituie, credem, cel mai urgent şi necesar răspuns pe care comunitatea creştină trebuie să-l dea rătăcirii secularizante a prezentului.
În Protopopiatul Moldova Nouă, din Episcopia Caransebeşului, ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care îl prăznuim astăzi, „eu“ şi „tu“, „eu“ şi „noi“, „noi“ şi „voi“ uniţi în Hristos au devenit nu numai o relaţie dialogică directă cu Dumnezeu, ci şi un „eu“ uman comunitar, care a început să vindece rănile rătăcirii, mai ales în rândul celor tineri.
Istoria recentă a oraşului Moldova Nouă din judeţul Caraş-Severin, ca de altfel a întregii Clisuri a Dunării, păstrează în memorie imaginile unei evoluţii economico-sociale paradoxale: puternicul centru minier din perioada comunistă, care atrăsese prin oportunităţile lui financiare mii de muncitori din aproape toate zonele ţării, a fost ruinat subit după Revoluţie. Oportunităţile ivite apoi, mai mult sau mai puţin legal, în timpul embargoului împotriva fostei Iugoslavii, au transformat Clisura într-un iluzoriu Eldorado, căci nu după multă vreme sărăcia, lipsa locurilor de muncă, resemnarea au pus stăpânire din nou peste zonă. Astăzi, Moldova Nouă respiră ca un muribund. În acest tărâm al disperării, iarăşi paradoxal, trăiesc foarte mulţi tineri. Către ei se îndreaptă, în primul rând, misiunea Bisericii. Căci ei sunt cei mai vulnerabili şi expuşi rătăcirii despre care vorbeam.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
