Final de An Centenar la Putna: Retragerea cu torțe

Peste 200 tineri din mai multe organizații studențești din țară și din străinătate au organizat duminică, 30 decembrie 2018, un eveniment dedicat finalului de An Centenar la Mănăstirea Putna.

Tinerii au desfășurat un drapel cu dimensiuni de 30 × 20 metri pe Dealul Crucii și seara au format o cruce cu torțe deasupra steagului. Tricolorul a fost făcut vizibil de la distanță de tinerii care au stat sub el l-au luminat cu lanterne.

Tricolorul desfășurat pe Dealul Crucii. ©Mănăstirea Putna.

După acest moment a urmat retragerea cu torțe la Mănăstirea Putna intonând imnul de stat al României.

Retragerea cu torțe. ©Mănăstirea Putna.

În continuare, s-au prins în horă în jurul mănăstirii care adăpostește mormântul Sf. domnitor Ștefan cel Mare, apoi a fost dezvelită o placă comemorativă în amintirea manifestărilor din Anul Centenar.

Placa este amplastă în partea dreaptă a bustului lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna.

Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, i-a felicitat pe tineri și le-a mulțumit.

Totodată Părintele stareț a propus un legământ de final de An Centenar:

„Să ne luăm ca un legământ la încheierea Anului Centenar că vom sprijini pe toți românii care sunt în afara granițelor țării, că-i vom îndemna și pe cei care sunt plecați departe să fie conștienți că sunt români. Oricât de departe ar fi, să nu-și uite credința și limba, dragostea de neam și de țară, să nu uite să se roage românește, să învețe românește, dar să și plângă românește”.

De ce să plângem? „Pentru că lacrima pe care o vărsăm pentru neam și pentru patrie, pentru sfân’ strămoșii noștri aceea este o lacrimă sfântă”, a explicat părintele arhimandrit.


Evenimentul a avut loc în cadrul taberei tradiționale de iarnă organizată de ASCOR la Mănăstirea Putna.

Au participat tineri de la mai multe filiale ASCOR, din: București, Iași, Cluj-Napoca, Suceava, Timișoara, Chișinău, Constanța, Brașov, Bacău, dar și din Asociația Studenți pentru Viață.

Tinerii au marcat și începutul Anului Centenar tot la Putna scriind „100” cu torțe, în data de 1 ianuarie 2018, pe Dealul Crucii.

Tabăra de iarnă presupune mai multe activități spirituale, culturale și recreative. Luni, 31 decembrie, tinerii participă la Conferința „Personalități care au făcut România Mare, modele pentru tinerii de azi”, care îl are ca invitat pe scriitorul Adrian Alui Gheorghe.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente