Eveniment cultural în Episcopia Tulcii

În Sala de festivități a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” din Tulcea a avut loc joi, 7 noiembrie 2013, lansarea cărții Bisericile orașului Tulcea și slujitorii lor, autor prof. Lelia Postolache. La lansare au luat parte Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, personalul administrativ al Centrului Eparhial, preoți din municipiul Tulcea, membri ai Asociației „Aegyssus” a Scriitorilor Tulceni și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din municipiul Tulcea, alți invitați.

Au luat cuvântul P.S. Părinte Episcop Visarion, prot. Ispas Romeo Gabriel, istoricul Nicolae Rădulescu, Dr. Nicolae Georgescu-Tulcea. Dr. Lăcrămioara Manea și autoarea. Volumul, în cele 504 p. ale sale este deosebit de generos în informații, note, statistici, indice de publicații, documente și fotografii cu privire la viața și activitatea, religios-culturală a preoților tulceni și a parohiilor din municipiu, încercând să puncteze reperele importante din istoria vieții religioase ortodoxe tulcene din vremea stăpânirii turcești până la filele anului 2012.

Volumul reconstituie pe baza documentelor de arhivă ale Direcției Județeane Tulcea a Arhivelor Naționale, ale surselor bibliografice cunoscute până acum, a documentelor și fotografiilor inedite din colecțiile particulare viața și manifestarea credinței ortodoxe din urbea Tulcei pe un interval de aproape 180 de ani.

În cuvântările rostite cu acest prilej, a fost subliniată la unison, necesitatea unei asemenea cărți cunoașterea amănunțită a vieții religioase ortodoxe tulcene, dar mai ales valoarea ei documentară. Editarea volumului s-a făcut cu sprijinul financiar al Episcopiei Tulcii precum și a altor instituții partenere, în cadrul Proiectului cultural „Memorie și cunoaștere locală”, în pregătire aflându-se volumul II, „Bisericile Județului Tulcea și slujitorii lor”.

Manifestarea se înscrie în programul acțiunilor culturale programate a se desfășura în Episcopia Tulcii în anul 2013, în același timp putând a fi considerată și un omagiu premergător adus de către Biserică zilei de 14 Noiembrie, Ziua Dobrogei.

Comentarii Facebook


Știri recente