Europa între matricea sa creștină, secularism şi fenomenul imigrației

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a 16-a ediție a Seminarului Internațional „Penser l’Europe”, cu tema „Religiile şi identitatea europeană”, Bucureşti, 29 septembrie 2017, Aula Academiei Române:


Identitatea europeană este o realitate dinamică, edificată pe nucleul valorilor moștenite de la cele mai vechi generații, coagulată istoric în sinteze care îmbină unitatea și diversitatea, mereu deschisă către dialoguri interculturale și fascinată de modernitatea tehnologică, prosperitate economică și abundență informațională.

Cultura clasică a Europei și civilizația dezvoltată pe continentul nostru în ultimele două milenii conțin, în structura lor intrinsecă, dimensiunea religioasă, ca pe un liant care conferă consistență și coerenţă marilor etape din devenirea a ceea ce numim spiritul european.

Este recunoscută contribuția majoră a creștinismului la definirea Europei medievale, identificată în acele timpuri chiar cu entitatea denumită emblematic „creștinătatea”, fără a neglija prezențele iudaice, islamice, elementele antice ale panteonului greco-roman sau religiozitățile arhaice ale vechilor locuitori ai continentului unificat sub simbolul acvilei romane.

Într-o perspectivă integrală asupra valorilor religioase şi culturale trăite în plan personal și în viața socială, politică şi economică a diferitelor generații de europeni trebuie să recunoaştem contribuţiile generaţiilor trecute, dar şi aspiraţiile prezente. În acest sens, chiar şi locuitorii altor continente constată că identitatea Europei este modelată de matricea spiritualităţii creştine.

Patrimoniul material și imaterial al Europei, conservat în muzee, arhive, biblioteci, în siturile arheologice din diferite regiuni şi adesea în toponimie, de la Oceanul Atlantic la Munţii Urali, precum și în folclor sau în tradiții vechi, ne arată că dimensiunea sacrului sau a religiei nu este un element pasager sau efemer în structura conștiinței europene, ci o dimensiune fundamentală, constitutivă a acesteia.

Edificiile lăcașurilor de cult, întâlnite din arhipelagul grecesc până în vechile așezări norvegiene, catedralele monumentale ale Occidentului (San Pietro, Notre Dame, Westminster Abbey, Stephansdom ș.a.), sunt simboluri și bunuri ale patrimoniului cultural universal.

De asemenea, biserici şi mănăstiri creştin-ortodoxe, bogat împodobite cu veșmânt iconografic bizantin din țările Europei răsăritene, sunt mărturii permanente ale credinței şi ale spiritualității creştine trăite și exprimate în opere artistice de inspirație creștină.

Manuscrisele textelor sacre biblice și primele cărți religioase tipărite au fost folosite ca abecedare și manuale de studiu pentru multe generații. Primele școli și universități europene s-au născut în incinta bisericilor şi mănăstirilor, care pe lângă tradiţia creştină au păstrat și transmis şi cultura filosofică şi juridică a antichității greco-romane.

Astfel, Europa a realizat o sinteză în care la tradiţia iudeo-creștină se adaugă elemente din filosofia greacă, dreptul roman, raționalismul iluminist și experimentul științific modern.

Pentru cele mai multe popoare migratoare aşezate în Europa, în mileniul întâi după Hristos, creștinarea acestora era echivalentă cu intrarea lor în istoria şi civilizaţia europeană. Fundamentele instituţiilor legislative, administrative şi judecătorești au fost, inițial, de inspirație greco-romană şi iudeo-creştină.

Muzica, pictura, sculptura și alte arte din istoria Europei au ca izvoare de inspirație narațiunile religioase, în special scrierile și personajele biblice, precum și tradiția bisericească. Dacă poporul german recunoaște în Biblia lui Luther un document lingvistic de referință în dezvoltarea culturii naționale, și în alte zone ale Europei istoria literaturilor naționale începe cu traduceri din Sfânta Scriptură sau traduceri din cărțile liturgice ale comunităţilor creştine.

În plus, ca notă specifică a influenţei religioase, au existat şi multe instituții de caritate organizate de Bisericile din Europa de-a lungul secolelor.

La mijlocul secolului al 20-lea, în mod discret, dar real, principii umaniste inspiarte din morala socială a profeţilor biblici şi din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru întreaga umanitate au stat la baza Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948) și a idealurilor de libertate, dreptate, pace şi solidaritate.

Desigur, din motive de prudenţă ideologică şi din respect pentru diversitatea religiilor şi ideologiilor filosofice şi politice, aceste surse iudeo-creştine ale drepturilor omului nu au fost menţionate oficial sau public.

Într-o mare măsură, tradiţia umanistă europeană se fondează pe valorile etice şi juridice iudeo-creştine, ca: respectul demnității umane, libertatea, statul de drept, supremația legii, pacea şi solidaritatea între popoare. Cu timpul, aceste valori morale şi religioase au fost transformate în valori ideologice umaniste secularizate, cu scopul de-a fi promovate ca atare la nivel global.

Spaţiu tradiţional de libertate, multicultural și plurireligios, marcat adesea de fenomenul imigrației, dar şi de curentele ideologice seculariste, Europa se confruntă astăzi cu: terorismul, criza familiei, diminuarea natalității şi îmbătrânirea populației, nesiguranţa folosirii pozitive sau benefice a progresului tehnologic.

În acest context pluralist, complex şi profund secularizat, afirmarea și practicarea valorilor religioase în Europa de azi, în viaţa personală şi socială, cere mult curaj şi responsabilitate, respect reciproc și cooperare practică pentru binele societăţii.

În acest sens, documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, elaborat și aprobat de participanții la Sfântul și Marele Sinod din Creta (Grecia), în anul 2016, subliniază importanța demnității persoanei umane, contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și iubirii între oameni, și la eradicarea discriminărilor rasiale și de alte feluri.

În concluzie, valorile religioase şi morale ale tradiţiei iudeo-creştine reprezintă componente principale ale matricei culturale fondatoare a Europei, chiar  dacă acestea nu sunt suficient recunoscute ca atare de ideologiile ateiste şi de curentele secular-umaniste de azi.

Însă, în mod paradoxal, însăşi capacitatea de-a recepta şi integra alte valori culturale decât cele creştine este tot o componentă a culturii europene deschisă către universalitate, vocaţie inspirată mai ales de Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toate popoarele lumii.

Totuşi, tensiunea dintre identitatea culturală specifică unui continent şi diversitatea culturală a lumii rămâne o tensiune necesară pentru a evita două extreme, şi anume: izolarea culturală şi dizolvarea culturală a Europei. De aceea, viitorul Europei trebuie bine gândit, cu înţelepciune şi speranţă (sapientia et spes).

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Foto credit: Nicolae Robert / Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente