Episcopul Canadei îndeamnă la rugăciune pentru victimele evenimentului tragic din Toronto

Toronto attack

Într-un comunicat emis de Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, Episcopul Ioan Casian a transmis îndemnuri la rugăciune pentru victimele evenimentului tragic din Toronto.

Două persoane și-au pierdut viața și alte 13 au fost rănite în urma atacului armat ce a avut loc duminică seara în fata unui restaurant din Toronto, Canada.

Redăm în continuare textul integral al comunicatului:


Cu mare tristețe Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a luat cunoștință despre recentul eveniment tragic care a avut loc în Greektown, Toronto, Canada.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian dimpreună cu clerul și credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei sunt alături de cei afectați de această tragedie. Preasfinția Sa îndeamnă clerul și credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei la a înălța gând și rugăciune pentru toți cei afectați și pentru cei ce și-au pierdut viața în tragicul incident din Toronto care a lăsat în urmă doi morți și 13 răniți.

„Este o zi tristă pentru noi toți care am luat cunoștință de evenimentul tragic din Toronto. Suntem doar la câteva luni de la un alt eveniment trist care a avut loc tot aici și care a implicat alte victime.

Ziua de duminică este pentru noi creștinii o zi de bucurie datorită sărbătoririi Învierii lui Hristos în Sfânta Liturghie. Această duminică însă va fi amintită ca o zi întinată de tristețe datorită acestei tragedii care ne afectează pe noi toți.

Ne rugăm în continuare ca Bunul Dumnezeu să aducă alinare celor afectați și familiilor lor și să ne ferească pe toți de aceste momente care aduc multă îndoială, suferință și tristețe în sufletele tuturor. Ne rugăm de asemenea ca Dumnezeu iubirii și al milostivirii să dea odihnă celor adormiți”.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian va ține legătura cu autoritățile române din Toronto pentru a afla dacă vreuna dintre victime este de origine română.


Foto credit: Calgary Herald

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente