Elita învățământului băcăuan, premiată de Biserică

La Teatrul „Bacovia” din Bacău a avut loc vineri, 13 iunie 2014, premierea șefilor de promoție de la colegiile și liceele băcăuane. Distincțiile au fost oferite de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în prezența a numeroși dascăli și preoți ai Eparhiei Romanului și Bacăului, informează „Ziarul Lumina”.

Șefii de promoție ai colegiilor și liceelor din județul Bacău, împreună cu directorii acestor instituții, au fost premiați de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în cadrul unei gale care a avut loc la Teatrul „Bacovia”. Prin acest eveniment, ierarhul de la Roman i-a recompensat pe tinerii merituoși și pe dascălii lor pentru efortul depus de-a lungul anilor de studiu. „Evenimentul a debutat cu un cuvânt al părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, care și-a exprimat bucuria de a fi părtaș la acest moment de sărbătoare pentru elevi, profesori și Biserică, deopotrivă. La rândul său, prof. Theodora Șotcan, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău, a mulțumit Bisericii noastre pentru frumoasa și buna colaborare cu instituțiile de învățământ. De asemenea, prof. Theodora Șotcan i-a felicitat pe organizatori, reiterând faptul că de-a lungul anilor numeroase proiecte și programe ale Școlii și ale Bisericii s-au împletit armonios cu rezultate deosebite în formarea intelectuală și morală a tinerei generații”, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În cuvântul adresat cu acest prilej, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a reamintit faptul că, în viața poporului român, prima școală a fost în tinda bisericilor, lăcașurile de cult fiind întotdeauna un spațiu de cultură și educație. De asemenea, ierarhul a precizat faptul că darurile oferite copiilor, „simboluri ale recunoștinței și ale binecuvântării”, sunt semnul dragostei Bisericii, ele reprezentând „un imbold de a fi aproape de Dumnezeu, Care insuflă prin îngerii Săi ceea ce oamenii au nevoie pentru evoluția lor spirituală”. „Evenimentul s-a încheiat cu un impresionant moment artistic oferit celor prezenți de elevii Colegiului Național „George Apostu” din Bacău”, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim.

Comentarii Facebook


Știri recente