De Ziua Crucii, Episcopul Basarabiei de Sud a fost alături de cei aflați în suferință

Vineri, în ziua în care a fost serbată Înălțarea Sfintei Cruci în Episcopia Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Veniamin a fost alături de cei aflați în suferință.

Chiriarhul, însoțit de credincioși din satul Ciucur Mingir, i-a vizitat pe rezidenții Azilului de bătrâni și invalizi din orașul Cimișlia.

Preasfinția Sa le-a oferit daruri, s-a interesat de situația lor și s-a rugat împreună cu beneficiarii centrului, informează Eparhia pe pagina oficială de Facebook.

Părintele Episcop le-a vorbit despre Crucea Domnului și despre Crucea personală a fiecăruia, îndemnându-i sa o poarte cu demnitate și responsabilitate pentru că „prin Cruce ne vine bucuria”. A încurajat persoanele singure și abandonate de familie, de prieteni, arătându-le că „Domnul Hristos este cu noi și nu ne abandonează niciodată”.

De asemenea, ierarhul s-a adresat personalului azilului rugându-i să-i iubească pe vârstnici și să le facă bătrânețile ușoare. Să aibă în minte pe bunul samaritean și vor primi daruri și bucurii netrecătoare de la Cel care S-a răstignit pentru lume.

În Episcopia Basarabiei de Sud a fost sărbătorită vineri Înălțarea Sfintei Cruci, conform calendarului iulian nerevizuit.


Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente