Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Domnule consilier prezidenţial,
Domnule secretar de stat,
Onoraţi invitaţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Primele gânduri pe care aş dori să vi le împărtăşesc în aceste momente solemne sunt cele de recunoştinţă către Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui şi pentru chemarea mea la o slujire înnoită a românilor ortodocşi din America. Acum 14 ani am fost chemat la slujirea de Arhiepiscop, hirotonit şi întronizat la Montreal prin mâna fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, în prezenţa ierarhilor delegaţi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi a ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor de pe continentul american reprezentând Arhiepiscopia noastră şi alte Biserici Ortodoxe. Chemarea de astăzi adresată de Sfântul Sinod prin glasul Întâistătătorului ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este înnoirea aceleia de acum 14 ani prin ridicarea la demnitatea de Mitropolit al românilor ortodocşi din cele două Americi.
Ortodoxia a fost vestită în America prin misiunea călugărilor ruşi de la mănăstirea Valaam ajunşi în Alaska în 1794. Misionari ca Sfântul Gherman sau Sfinţii Inochentie şi Tihon, Mitropoliţi ai Moscovei, şi mărturisitori cu preţul vieţii ai Ortodoxiei, ca Sfântul Iuvenalie sau Sfântul Petru Aleutul, au luminat locuitorii Alaskăi prin cuvântul Evangheliei propovăduit în diferite dialecte, au botezat şi au adus la dreapta credinţă mulţime de localnici. Mai apoi, Ortodoxia a coborât pe continentul american, la mulţimea americanilor convertiţi adăugându-se curând imigranţi sosiţi din ţările ortodoxe ale Europei şi Orientului Mijlociu.
Istoria românilor-americani a început în jurul anului 1895 prin valul de emigrări masive în special din Transilvania, Bucovina şi Banat, teritorii româneşti ce se aflau atunci sub stăpânire austro-ungară. Putem vorbi de mai multe valuri ale imigraţiei românilor în America, cea a pionierilor căutând un trai mai bun (1895-1924), cea a „devenirii întru români-americani” (1924-1948), cea a exilului anticomunist (1949-1989) şi ultima, cea după căderea comunismului în România. Demersurile pentru construirea primei biserici româneşti de pe continentul american au fost începute în 1901 prin cumpărarea unui lot de 40 de acri în Boian, Alberta, Canada de către emigranţii români originari din Boianul Bucovinei. Biserica a fost ridicată în următorii ani şi sfinţită în 1905. în anul 1902 a fost înfiinţată Parohia Ortodoxă Română din Regina, Saskatchewan, Canada, având hramul Sfântul Nicolae, iar în 1904, românii din Cleveland, Ohio au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din Statele Unite, cu hramul Sfânta Maria. A urmat o perioadă de intensă organizare bisericească a românilor ortodocşi din America culminând cu înfiinţarea Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada la Congresul din aprilie 1929 de la parohia Sfântul Gheorghe din Detroit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat la 1 noiembrie 1930 înfiinţarea acestei Episcopii.
Se cuvine să amintesc aici slujirea jertfelnică a celor 3 ierarhi ai Episcopiei, devenită Arhiepiscopie în anul 1973: Episcopul Policarp Moruşca (1935-1939), Episcopul Andrei Moldovanu (1950-1963) şi Arhiepiscopul Victorin Ursache (1966- 2001). În vremuri tulburi, de instabilitate politică şi socială, cei trei ierarhi au împlinit o misiune sfântă de organizare a vieţii religioase a românilor ortodocşi din America, de păstrare a relaţiilor cu Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă Română, de cultivare a dialogului inter-ortodox şi inter-creştin pe pământ american. Nu putem uita perioada de adâncă tulburare produsă de instalarea regimului comunist în România care a condus la absenţa unui ierarh român în America între anii 1939-1950, la divergenţe profunde între preoţi şi credincioşi privind viitorul organizării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada până la scindarea acesteia în două Episcopii. Timpul nu a vindecat această rană pe trupul Ortodoxiei româneşti din America până astăzi, deşi cauza politică care a provocat această dezbinare a dispărut acum 26 de ani.
Istoria de peste 100 de ani a Ortodoxiei româneşti în America ne îndeamnă să luăm aminte la misiunea la care suntem chemaţi astăzi, ierarhi, preoţi şi credincioşi. În urmă cu mai mulţi ani, Arhiepiscopia purta în chiar numele ei titlul de „Misionară”. Acest titlu proclama o evidenţă, aceea a chemării misionare a Arhiepiscopiei, chemare reînnoită astăzi prin ridicarea la rang de Mitropolie. Vorbind despre misiunea noastră pe pământ american, este potrivit să păstrăm în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creştinilor din Corint: „ Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1 Cor 2,4-5).
Identificăm aici un principiu al misiunii creştine, acela al recunoaşterii puterii lui Dumnezeu la lucru în persoana misionarului şi al smereniei sale că cele propovăduite vin de la Dumnezeu, nu sunt rodul reflecţiei umane, înţelegerea chemării noastre misionare este descoperită de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: nu în cuvinte meşteşugite, nici în înţelepciunea omenească să ne punem nădejdea, ci să ne facem descoperitori ai înţelepciunii lui Dumnezeu. în acestea ne arătăm primitori ai Duhului lui Dumnezeu şi grăitori ai înţelepciunii Lui, iarăşi după cuvintele Sf. Pavel: „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfanţ” (I Cor 2,12-13).
Dar această înţelepciune o vestim lumii acesteia. Dacă ne dorim purtători ai Duhului, trebuie să discernem şi alt duh, cel al lumii şi al vremii. Iar lumea în care trăim este cuprinsă şi adânc tulburată de un duh străin de creştinism, viclean şi stăruitor în a-1 îndepărta pe om de Dumnezeu până la a nega orice influenţă a lui Dumnezeu în lume şi, ca urmare, a falsifica orice valoare care are legătură cu Dumnezeu. Ceea ce până nu demult era respectat ca şi valoare a lumii şi a societăţii, acum este pus sub semnul întrebării pentru a fi înlocuit cu alte aşa zise valori. Vorbim aici de apărarea vieţii, de familie, de educaţia copiilor, de respect pentru semen, de dragoste de frate şi de neam. În această lume a cultului înstrăinării de Dumnezeu trebuie să fim vestitori ai cultului care se cuvine Dumnezeului adevărat şi să demascăm falsele închinări.
Care sunt mijloacele acestei misiuni? Lumii care îl alungă pe Dumnezeu trebuie să îi vestim pogorârea lui Dumnezeu la lume, în creaţia Sa. Aceasta vestire se referă la întruparea Fiului lui Dumnezeu şi la şansa oferită omului de a deveni ca Dumnezeu, de a se îndumnezei. Lumii străine de Hristos, Dumnezeu întrupat, trebuie să îi vestim învăţătura ortodoxă despre unirea cu Hristos în sfintele taine, despre „părtăşia la strălucirea dumnezeiască a Fiului”, după cuvintele lui Nicolae Cabasila. Prima preocupare a fiecărui slujitor este să împlinească cât mai fidel rânduiala ortodoxă a slujbelor, iar prima grijă a fiecărui credincios este să participe la aceste slujbe. Viaţa liturgică a parohiilor se continuă şi dincolo de cadrul predicii de la Sfânta Liturghie şi alte taine prin lecţii de catehism şi de studiu biblic pentru toţi credincioşii.
Educaţia religioasă a copiilor, tinerilor şi adulţilor a fost preocuparea principală a Arhiepiscopiei noastre în ultimii ani şi va rămâne cea a Mitropoliei care se naşte astăzi. Vorbind de educaţia tinerilor, cred că trebuie să recunoaştem complexitatea abordării acestei teme. Constatăm că duhul vremii este acela al izolării, al lipsei sau puţinei comunicări personale. Copii şi tinerii noştri petrec mult timp la computer şi mult prea puţin la activităţi împreună cu cei din generaţia lor la Biserică. Avem nevoie de un efort deosebit să învăţăm cu toţii, ierarhi, preoţi, profesori de religie, părinţi, cum să ne adresăm tinerilor şi cum să îi ajutăm să înţeleagă şi să trăiască credinţa ortodoxă. De acest efort depinde modul cum tinerii noştri vor continua să rămână ortodocşi, să îşi trăiască credinţa atunci când vor pleca din casa părintească şi biserica unde au crescut pentru a merge la universitate şi mai apoi pentru a-şi rândui viaţa de familie. Educaţia creştină serioasă primită în familie şi biserică este darul cel mai de preţ pe care îl putem face copiilor noştri pentru a-i pregăti pentru lumea în care trăim.
Iar dacă am vorbit de copii şi de tineri, se cuvine să ne aplecăm cu aceeaşi seriozitate şi asupra educaţiei adulţilor. Pentru familiile tinere cu copii, trebuie să învăţăm să răspundem la întrebările complicate privind familia creştină, viaţa şi apărarea ei din pântecele mamei, aducerea pe lume a copiilor cu toate provocările lumii contemporane, creşterea şi educaţia copiilor în familie şi în Biserică. Dacă vorbim de credincioşi adulţi, în familie sau singuri, trebuie să ne aplecăm cu luare aminte asupra problemelor lor, de la cele de integrare în societate, trecând prin ispitele lumii modeme ale însingurării şi neîmplinirii, până la cele legate de sfârşitul vieţii şi pregătirea pentru veşnicie.
Misiunea Mitropoliei noastre din America se arată complicată, dificilă şi delicată, implicând o mare responsabilitate, dar şi un simţ al nădejdii creştine în ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea ei. Putem să ne întoarcem aici la cuvintele Sfântului Apostol Pavel:„ Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească’ (1 Cor. 3, 6-7). Numai această conştiinţă a împreunei noastre lucrări cu Dumnezeu ne poate întări în această misiune.
În acest moment binecuvântat al chemării mele la slujirea de Mitropolit al românilor ortodocşi din America gândul meu se îndreaptă către preoţii şi credincioşii noştri din America, reprezentaţi aici de Preasfințitul Părinte Ioan Casian şi patru preoţi cu responsabilităţi în Arhiepiscopie. Tuturor Ie adresez cuvânt părintesc îndemnându-i la rugăciune şi împreună lucrare. Îi îndemn să ne rugăm unii pentru alţii pentru a ne întări Dumnezeu în misiunea noastră pentru românii din cele două Americi care îşi mai aşteaptă încă păstorii şi altarele la care să se închine. Să ne rugăm unii pentru alţii pentru a ne lumina Dumnezeu în creşterea şi educarea copiilor şi tinerilor noştri. Să ne rugăm unii pentru alţii ca Dumnezeu să ne păzească în dreapta credinţă, vrednici mărturisitori ai Tradiţiei adevărate a Bisericii Ortodoxe.
Să ne rugăm împreună pentru viitorul în unitate al tuturor creştinilor ortodocşi din America. Şi mai cu seamă să continuăm să ne rugăm pentru unitatea românilor ortodocşi din America. Ridicarea Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie este împlinirea unui gând mai vechi pentru o mai bună organizare a ortodocşilor români risipiţi nu pe un continent, ci pe mai multe, căci SUA şi Canada nu sunt doar două ţări ci, după mărime, sunt două continente, la care se adaugă şi cel sud-american. Mitropolia noastră oferă acum cadrul administrativ bisericesc potrivit pentru unitate a tuturor românilor ortodocşi prin cuprinderea mai multor eparhii. Pentru împlinirea acestei misiuni sfinte aduc ca rugăciune către Domnul cuvintele Episcopului Policarp Moruşca, misionarul şi vizionarul: „Aşa Doamne, împărate, Iisuse Hristoase, dăruieşte-mi mie putere să pot revărsa stropi de rouă peste sufletele arse de amarul înstrăinării; din flacăra credinţei mele să pot aprinde candela sufletelor, să se simtă toţi una cu Biserica mamă şi cu sufletul Neamului românesc, acelaşi aici şi pretutindeni
Preafericirea Voastră, iubiţi fraţi întru Hristos,
În aceste momente de reînnoită chemare la misiune, îl rog pe Bunul Dumnezeu şi-I cer cu umilinţă să mă călăuzească spre împlinirea acestei misiuni. În rugăciunile mele, cer mila şi ajutorul Maicii Domnului şi mă încredinţez mijlocirilor Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul meu, şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii
Catedralei noastre din Chicago. Mă încredinţez, de asemenea, rugăciunilor Preafericirii Voastre şi tuturor părinţilor Mitropoliţi, Arhiepiscopi şi Episcopi, membrii ai Sfântului Sinod, precum şi tuturor slujitorilor sfintelor altare şi fraţilor ortodocşi români cerându-le cu smerenie să nu îi uite pe cei aflaţi departe, dincolo de ocean.
Aduc cuvânt de mulţumire Preafericirii Voastre pentru dragostea părintească arătată faţă de ierarhii, preoţii şi credincioşii noştri din America de-a lungul anilor şi până la acest moment binecuvântat pe care l-aţi organizat în Catedrala Patriarhală. Vă asigurăm de recunoştinţa şi rugăciunea noastră pentru sănătatea şi bunul spor duhovnicesc şi pastoral al Patriarhului românilor ortodocşi de pretutindeni.
Mulţumesc membrilor Sfântului Sinod pentru dragostea arătată prin prezenţa la acest eveniment. Mulţumesc Preasfințitului Episcop Ioan Casian şi părinţilor din Statele Unite ale Americii şi Canada care s-au ostenit să participe la acest eveniment şi îi încredinţez de dragostea, dorinţa şi nădejdea mea de a continua împreuna-misiune pe pământ american.
Mulţumesc celor care, de aproape sau de departe, din România sau din America sau din Germania, aţi dorit să fiţi prezenţi la acest eveniment şi îl rog pe Dumnezeu să ne călăuzească tuturor paşii spre lumina Împărăţiei Sale.
