Conferință duhovnicească la Biserica Sfântul Toma din Iași

La Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun va avea loc mâine seară, de la ora 17:00, o conferință duhovnicească prilejuită de perioada Postului Mare. Arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, va susține o prelegere cu titlul „Biserica, mijloc de mântuire prin Sfintele Taine”, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

„La conferință vor mai participa preoți de la parohiile învecinate. La acest eveniment ne vom bucura și de un repertoriu al Corului «Apostolii» al preoților Protopopiatului Iași 1. Îi așteptăm în primul rând la această manifestare pe credincioșii și tinerii parohiei noastre, dar și pe cei din orașul Iași. De asemenea, îi așteptăm pe elevii și profesorii școlilor din parohia noastră. În anii precedenți, cadrele didactice s-au implicat în discuțiile purtate în cadrul întâlnirilor. Nădăjduim ca această conferință să fie o reușită, pentru că oamenii sunt interesați mai ales în această perioadă să cunoască din tainele mântuirii sufletelor lor”, a spus pr. paroh Toma Gradinaciuc, care este și protopop al Protopopiatului Iași 1.

Conferința face parte din programul cultural-misionar „Tu, Doamne, ai cuvintele vieții veșnice”, derulat din anul 2005 în parohia „Sfântul Toma” din Iași. Acest program se concretizează în Postul Mare și în Postul Crăciunului, când se organizează o conferință pe o anumită temă.

Comentarii Facebook


Știri recente