Caransebeş | Expoziţia foto: „În Lumina Tradiției”

La demisolul Catedralei Episcopale din Caransebeș s-a desfășurat miercuri, 19 aprilie 2017, vernisajul fotografic intitulat „În Lumina Tradiției”.

În deschiderea evenimentului, tineri din Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, dar și copii și tineri ai Centrului de tineret din Zăgujeni au susținut un recital de pricesne și cântece pascale, recital încununat de poezii rostite în grai bănățean.

Expoziția fotografică a adus în privirile iubitorilor de frumos și de tradițional perspectiva fotografului caransebeșean, Bogdan Comănescu, asupra oamenilor și a locurilor în lumina tradiției.

Om, sentiment și tradiție, asta este ceea ce îmi place mie să transmit. Niciodată, atunci când fotografiez, nu caut ceva anume, ci îmi îndrept obiectivul spre ceea ce simt că trebuie surprins și transmis. Simt, pur și simplu, a precizat fotograful.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Eparhiei, Centrul de tineret „Acoperământul Maicii Domnului” și Colegiul Național „C. D. Loga” din Caransebeș, prin Cercul de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
IPS Iosif în Belgia (6)

Pruncii sunt binecuvântarea familiei, a spus IPS Iosif

Prezent duminica aceasta în parohia Sfinții Ioachim și Ana din Hoogstraten, Belgia, IPS Iosif a vorbit comunităţii româneşti despre familia creştină şi pericolele de care este ameninţată în aceste vremuri. Pruncii sunt binecuvântarea familiei, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Ierarhul…