BNR a lansat un set de monede dedicat împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat) și o monedă din alamă, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.

Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independenţă din 1877-1878 şi a fost consfinţită prin Tratatul de la Berlin de la 13 iulie/1 iulie 1878.

Aversul monedelor redă scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky, informează Bnr.ro

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul ecvestru al lui Carol I, inscripția în arc de cerc „140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMANIA” și anul evenimentului aniversat „1878”.

Monedele sunt ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent.

Seturile de trei monede sunt însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Foto credit: BNR.ro

Comentarii Facebook


Știri recente