Apel la pace al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

La finalul Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 8 septembrie 2013, în Catedrala Patriarhală din București, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanța cultivării păcii în lume și a arătat că pacea este o binecuvântare și un dar de la Dumnezeu.

„Ne rugăm Maicii Domnului să ocrotească întreg poporul român, să ocrotească țara noastră, Biserica noastră, Biserica lui Hristos de la o margine la cealaltă a pământului și să aducă împăcare și pace mai întâi în sufletele oamenilor, pentru că atunci când nu există pace în suflet nu există nici pace în familie, nici pace în popor și între popoare. Ne-am rugat astăzi ca Maica Domnului prin rugăciunile ei, prin mijlocirile ei pe lângă Fiul ei Hristos Domnul, Împăratul Păcii să aducă pace acolo unde este război, amenințare de război, vrajbă și violență. Ne-am rugat pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pacea din Siria, Egipt, în Orientul Mijlociu unde foarte mulți creștini au de suferit din cauza conflictelor, din cauza violențelor. Pacea este o binecuvântare de la Dumnezeu, un dar de la Dumnezeu, iar ca toate darurile primite de la Dumnezeu pacea trebuie cultivată, apărată și promovată, prin rugăciune prin educație și prin efortul spiritual de a rezolva prin dialog și înțelegere problemele care se ivesc. Noi considerăm că este mare nevoie de multă lumină ca să ajungem făcători de pace. Hristos Domnul fericește pe cei care sunt făcătorii de pace. Biserica se roagă neîncetat pentru pace; în timpul unei Sfinte Liturghii preotul de mai multe ori mijlocește, pentru credincioși, pacea care vine de la Hristos. Pacea vine de la Hristos, dar preotul o transmite prin lucrarea Duhului Sfânt credincioșilor prezenți”, a spus Patriarhul României.

Este mare nevoie de pace, dar și de iubire milostivă

„Biserica încearcă și prin cuvânt și prin fapte, după posibilități, că să arate că nu ne putem mântui dacă nu ne străduim să ajutăm și pe cei din jurul nostru. Atâta iubire adunăm în sufletul nostru cât am arătat-o în jur față de semeni. Este mare nevoie de pace, dar și de iubire milostivă nu posesivă, iubire altruistă nu egoistă, iar această iubire milostivă și smerită nu se dobândește doar prin voință, ci și prin nevoință, prin strădanie, prin rugăciune, prin postire, prin cererea ajutorului lui Dumnezeu ca să sfințească viața noastră. Vedem adesea că există violență, tulburare pentru că ne rugăm mai puțin, pentru că nu adunăm în sufletul nostru pacea care vine de la Dumnezeu. De aceea, ne rugăm în mod deosebit Maicii Domnului care este bucuria și împăcarea lumii – cum se spune în cântările noastre bisericești – să aducă pace ocrotire și, cât se poate, armonie în familie, în popor, între popoare în lumea de astăzi”, a mai spus Preafericirea Sa.

La Sfânta Liturghie de duminica aceasta, după citirea Sfintei Evanghelii, către sfârșitul ecteniei întreite, s-au citit din Liturghier „rugăciunile pentru înmulțirea dragostei și dezrădăcinarea urii și a toată răutatea”.

În urma apelului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rugăciunile pentru pace au fost citite în toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română.

În această zi în care Biserica cinstește Nașterea Macii Domnului, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, la Catedrala Patriarhală, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente