Ziua Veteranilor de Război: Prima recunoaștere le-a fost acordată de Regele Carol I după Războiul de Independență

România sărbătorește sâmbătă Ziua Veteranilor de Război. A fost instituită de guvern în data de 29 aprilie începând din anul 2007. Data a fost aleasă pentru a evoca ziua în care Regele Carol I a instituit calitatea de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență din anii 1877-1878: Decretul Regal a fost semnat în 29 aprilie 1902.

Sâmbătă au loc în toată țara, dar și în străinătate, ceremonii omagiale și comemorative în cinstea celor care au luptat pentru apărarea țării.

În pregătirea  acestei zile, Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociația „Alături de Eroi”, Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii”, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Primăria Sector 5 au organizat campania „Recunoștință veteranilor de război“, desfășurată în perioada 20-29 aprilie.

Săptămâna aceasta, organizatorii le-au distribuit pachete cadou pentru veteranii și văduvele de război de pe teritoriul României și din Republica Moldova.

În al Doilea Război Mondial, militarii români au luptat și pentru eliberarea țărilor de la vest de granițele României, în special Cehia, Slovacia și Ungaria.

Sursa foto: Jurnalspiritual.eu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente