Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită la Sibiu

Preoții de spitale din Sibiu au marcat sărbătoarea internațională prin mai multe manifestări religioase și social-misionare la Spitalul Județean. Astfel, la biserica din incinta spitalului a fost săvârșită o slujbă de mulțumire la care au participat șase preoți, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Din sobor au făcut parte consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, pr. Nicolae Lațchescu de la biserica Spitalului Județean, pr. Ciprian Cândea de la biserica Spitalului de Psihiatrie, pr. Zamfir Dănuț Papară de la biserica Spitalului Militar și pr. Marian Vlăduț Marian de la Comunitatea de surdomuți. La slujba religioasă au participat și numeroase cadre medicale, amintind pe directorul Spitalului Județean Sibiu, Andrei Mihu, dr. Livia Ogneanu și dr. Ecaterina Olarie, ambele de la Maternitatea Spitalului Județean.

Preoții și cei prezenți s-au rugat pentru toți oamenii bolnavi, iar în cuvântările de la final s-a amintit strânsa legătură dintre Biserică și spital, primele acte medicale datate de-a lungul istoriei fiind menționate ca având caracter creștin. După slujba de mulțumire, reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului au mers în Secția de maternitate a Spitalului Județean și au împărțit alimente și iconițe tuturor femeilor lăuze.

Comentarii Facebook


Știri recente