Ziua Medicinei Militare omagiază personalul medical al Armatei: Ceremonii în Capitală și în alte orașe

Direcția Medicală București a Ministerului Afacerilor Interne a organizat vineri ceremonii militar-religioase la Monumentul Eroilor Sanitari din Piața Operei și la Monumentul Generalului dr. Carol Davila. Manifestările au fost prilejuite de Ziua Medicinei Militare (21 august). Ceremonii similare au fost organizate și în țară.

La Monumentul Eroilor Sanitari, Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a susținut un scurt discurs.

„Participarea la sărbătoarea medicinei militare în anul 2021 are poate mai mult decât în alți ani o semnificație deosebită. Ne oferă prilejul de a omagia profesionalismul și spiritul de sacrificiu al Corpului de Medicină Militară timp de peste un secol și jumătate la pace, la criză și la război”, a spus Șeful Statului Major al Apărării.

„Evoc, de asemenea, personalitatea celui care a fost mentorul acestui domeniu și al școlii medicale din România, Generalul Medic Carol Davila. La aniversarea medicinei militare, omagiem eroii sanitari, cei care au fost permanent alături de oștire”, a adăugat el.

A fost oficiată o scurtă rugăciune și s-au depus coroane de flori în memoria celor care și-au pierdut viața îngrijindu-i pe militarii de pe câmpul de bătălie.

O ceremonie de Ziua Medicinei Militare a avut loc vineri și la sediul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani. Personalul medical a fost distins cu certificate de apreciere.

În cadrul evenimentelor a fost subliniată implicarea medicilor militari  în limitarea și combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2.


În 21 august 2021 se împlinesc 159 de ani de la semnarea, de către Domnitorul Al.I. Cuza, a decretului prin care erau înființate Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român.

Bazele medicinei militare moderne fuseseră puse cu trei decenii înainte, în 1831, când a luat ființă „lazaretul miliției”, strămoșul actualului Spital Militar Central din Capitală.

În 1851, la solicitarea comandantului spitalului, a fost înființat primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenței medicale în regim de urgență, iar în 1853, domnitorul Barbu Știrbei a încredințat conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila.

Acesta a elaborat primul regulament modern de funcționare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcții organice, respectiv, asistența medicală chirurgicală și cea de medicină internă.

Tot prin efortul Gral. dr. Carol Davila s-a concretizat și conceptul de infrastructură materială și de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război.

Foto credit: Facebook / Armata României

Comentarii Facebook


Știri recente