Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon: Cooperare pentru protejarea vieții

În 1994, Adunarea Generală ONU a instituit Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon în data de 16 septembrie a fiecărui an, pentru a aminti de data semnării Protocolului de la Montreal, prin care țările membre își propuneau reducerea clorofluorocarburilor (CFC), substanțe care afectează stratul de ozon.

Ozonul este un strat de gaz din zonele superioare ale atmosferei, mai precis din stratosfera: între altitudinea de 19 și 48 de kilometri. Moleculele de ozon sunt formate din trei atomi de oxigen, această structură moleculară fiind una puțin stabilă.

Stratul de ozon protejează Pământul de razele ultraviolete (UV) ale soarelui, creșterea nivelului lor putând provoca distrugerea treptată a organismelor și a ecosistemelor.

Gazele clorofluorocarbonate (CFC), sau freoni, se găsesc în spray-uri și ca lichide de răcire în frigidere. Când ajung în stratosferă, razele UV ale soarelui le descompun în substanțe care conțin clor.

În 1985, o echipă de oameni de știință englezi a descoperit o gaură în stratul de ozon peste Antarctica, care a fost ulterior legată de CFC. Este vorba despre o zonă a stratosferei cu concentrații foarte scăzute de ozon. Ea apare în fiecare an la începutul primăverii din emisfera sudică (august).

În 1995, trei experți care au devenit ulterior devenit laureați ai Premiului Nobel pentru Chimie, au concluzionat că atmosfera are „capacitate finită de absorbție a atomilor de clor” din stratosferă.

Un atom de clor poate distruge peste 100.000 de molecule de ozon, potrivit Agenției SUA pentru Protecția Mediului, epuizând ozonul mult mai repede decât poate fi înlocuit.

România a aderat prin în decembrie 1993 la Protocolul de la Montreal.

Foto credit: Freepik.com

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente