Ziua Imnului Național al României sărbătorită la Timișoara

Ziua Imnului Național al României, sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, a fost marcată la Timișoara prin ceremoniale militare și religioase, la care au luat parte zeci de militari aparținând mai multor arme, jandarmi și angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, veterani de război și numeroase oficialități, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Programul dedicat acestei zile a debutat în fața Palatului Administrativ în prezența mai multor locuitori ai orașului de pe Bega, cu o slujbă religioasă oficiată de pr. Marcel Vlaicu, de la Parohia Timișoara-Cetate. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanților autorităților locale și județene, iar apoi un program muzical, susținut de fanfara militară a Brigăzii 18 Infanterie „Banat” și de un grup de copii din Parohia Nițchidorf, Protopopiatul Lugoj, condus de pr. Laurian Popa. În cuvântul rostit cu acest prilej, domnul Eugen Dogariu, prefectul județului Timiș, a subliniat importanța imnului de stat și, totodată, datoria noastră de a cinsti cum se cuvine această zi, de la cel mai mic la cel mai mare: „Ziua imnului e o zi importantă, și în acest an am încercat să o sărbătorim altfel decât până acum, în așa fel încât să fie implicați în organizare și copii, și alte instituții decât cele ale statului. Cred că a fost frumos să ascultăm copiii cântând Imnul Național al României. Am avut un interpret care a cântat cântece românești, ceea ce, încă o dată, modifică ceea ce am făcut până acum, și cred că e un lucru mai bun”. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, în acordurile fanfarei și în aplauzele spectatorilor. Ziua Imnului Național „Deșteaptă-te, române!” este sărbătorită anual la data de 29 iulie, ca urmare a hotărârii adoptate de Senatul României la 18 mai 1998. În istorica zi de 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te, române!”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 Imnul Național al României.

Comentarii Facebook


Știri recente