Ziua Culturii Naționale: Ceea ce este profund național devine universal

Ziua Culturii Naţionale este marcată anual în data de 15 ianuarie, începând din 2011. Parlamentul a adoptat legea în 2010, stabilind data sărbătorii de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Vorbind recent despre Poetul Național, Președintele Academiei și poeta Ana Blandiana au afirmat că ceea ce este profund național este și european, respectiv universal.

Datorăm stabilirea Zilei Culturii Naționale în data de 15 ianuarie, când este aniversată ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, academicianului Eugen Simion, care a dorit să aducă astfel un omagiu personalităţii emblematice a poetului național.

Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări.

Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită vineri la Academia Română, când Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, a afirmat că Mihai Eminescu este european tocmai „pentru că exprimă esența spiritului românesc” și, totodată, „este cel mai reprezentativ creator român, pentru că s-a încadrat în numitorul comun european”.

Și poeta Ana Blandiana consideră că Eminescu a fost universal prin însuși faptul că a fost profund național, deoarece universalitatea este un concert mondial al identităților naționale.

Eminescu „este cel care și-a asumat, mai mult decât oricare alt poet, suferințele, speranțele, și chiar vinile tuturor, cel care a acceptat să își atârne, ca pe o piatră de moară, destinul nostru colectiv de aripile lui zbătându-se în zbor”, spunea poeta anul trecut, la Simpozionul „Eminescu și Putna”.

„Eminescu s-a legat astfel de noi – ca într-o condamnare pe viață – și ne-a legat astfel în nesfârșita lui posteritate de el. Acela a fost momentul în care am înțeles că a fi poet român – oricât de departe în lume și în viitor – înseamnă a nu uita că acesta este prototipul. Că el este prototipul”, a mai spus Ana Blandiana.

Poetul Lucian Blaga a scris, în Spaţiul mioritic (1936), despre „Ideea Eminescu”: „Ea este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forţă. Nu ştiu în ce măsură izbutim să o facem să devină idee forţă. Pentru creşterea noastră intelectuală, pentru devenirea noastră spirituală, este o idee esenţială”.

Foto: Facebook / Sanda Michaela Foisoreanu (statuia lui Eminescu de la Cernăuți, realizată de sculptorul Dumitru Gorșcovschi)

Comentarii Facebook


Știri recente