Ziua întâi de Cânt Bizantin la Iași: Cursanții au aprofundat principiile școlii maestrului Panagiotis Neochoritis

Masterclass-ul de Cânt Bizantin a început luni, 14 iulie, la Iași, reunind aproape 150 de participanți. Asistați de Dimos Papatzalakis, cursanții au aprofundat principiile școlii renumitului protopsalt Panagiotis Neochoritis.

Dimos Papatzalakis, ucenic al maestrului Panagiotis Neochoritis, a îndrumat participanții români din țară și din diaspora, la ediția a 18-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași, desfășurat în format fizic și online.

Ce au învățat cursanții?

În cursul introductiv susținut de tenorul Călin Brătescu, participanții au fost familiarizați cu principiile fundamentale ale cântului, accentuându-se importanța unei fonații corecte și a unei susțineri echilibrate a sunetului.

La primul curs al lui Dimos Papatzalakis, asistat de protopsaltul Charalampos Neochoritis, participanții au făcut paralaghie, lucrând pe cântarea „Paharul Mântuirii” (glasul 4), compusă de Antonie Preotul Nomofilaxul, în varianta de la Schitul Lacu, Muntele Athos.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

La a doua sesiune de curs susținută de Dimos Papatzalakis, cursanții au continuat studiul piesei „Paharul Mântuirii” și au lucrat, în paralaghie și melos, pe troparul Litiei compus de Petru Berechet – fragmentul „Binecuvântată ești Tu…” pe glas aghia.

În cadrul atelierului, s-a subliniat unul dintre principiile esențiale ale școlii conduse de maestrul Panagiotis Neochoritis, anume evitarea tempourilor rapide.

Manifestarea este organizată de Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Primăria Municipiului Iași.

Masterclass-ul continuă pe parcursul săptămânii, oferind participanților formare teoretică și practică în arta muzicii psaltice.

Vezi și: A început Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin de la Iași

Foto credit: Doxologia


Știri recente