Zilele Sfântului Siluan Athonitul la Timișoara

În primele zile din octombrie s-au desfășurat la Timișoara Zilele Sfântului Siluan Athonitul, aflate la a V-a ediție. Întâlnirea din acest an a fost dedicată părintelui Sofronie Saharov la împlinirea a 20 de ani de la mutarea sa la Domnul.

Prima parte a evenimentului s-a desfășurat în Aula Magna a Universității de Medicină „Victor Babeș” din Timișoara, de la ora 18:00, prin susținerea conferințelor „Să-l vedem pe Dumnezeu precum este” (pr. Cristian Galeriu) și „Despre rugăciunile Sfântului Siluan” (pr. Dionisie Ignat), după cum informează Ziarul Lumina.

Ambii conferențiari au cunoscut opera părintelui Sofronie, cronicarul Sfântului Siluan, cel care a adus în lumină viața duhovnicească a părintelui său și care prin acest mod l-a făcut cunoscut întregii lumi. Părintele Cristian Galeriu a avut bucuria de a lua binecuvântare de la bătrânul Sofronie, fiind ceva deosebit pentru studentul de atunci, aflat în căutarea lui Dumnezeu și de la care a înțeles că a-L vedea pe Dumnezeu nu este cu putință oamenilor decât prin despătimire, ce reprezintă nevoința cunoașterii Lui. În continuitatea învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spune că trei sunt treptele spre desăvârșire: despătimirea, cunoașterea și iubirea, părintele Sofronie învață că nici o persoană nu poate să ocolească aceste etape în calea sa spre întâlnirea cu Hristos Domnul. Iar întâlnirea omului cu Dumnezeu are loc prin rugăciune. Despre această temă a vorbit părintele Dionisie Ignat, care a prezentat câteva din cele mai frumoase rugăciuni ale Sfântului Siluan, explicând imporanța vieții de rugăciune pentru fiecare creștin, de unde izvorăsc bucuria și hrana sufletului și prin care ne împărtășim de experiența vieții veșnice.

Miercuri, 2 octombrie, de la ora 18:00, la Universitatea de Medicină din Timișoara, Dumitra Daviti din Tesalonic (Grecia) a prezentat mărturiile sale despre părintele Sofronie Saharov, ca o persoană care l-a cunoscut îndeaproape. „Astăzi, noi cercetăm și discutăm despre un om care a fost cu adevărat întreg lumină. Ne fascinează ori de câte ori ne aducem aminte de el. Ne întărește și ne călăuzește. Gheronda Sofronie a învins omul și a devenit acum ajutor veșnic pentru noi toți. Suntem recunoscători Proniei divine care ne-a dăruit pe sfântul Său. Acest om însă a depășit universul cu haina sa trupească. L-am întâlnit, l-am cunoscut. Nu este nici o exagerare să vă spun că, la Sfânta Liturghie, Cerul cobora pe pământ. Era întreg în lumină, în ușile împărătești, la «Pace tuturor», era îmbrăcat ca un fulger de lumină. Gheronta Sofronie a fost un om simplu, colocvial, vorbea cu noi cu toți, ne asculta pe fiecare și ne sfătuia în parte. A fost amabil și discret, când îi erai aproape, te pătrundea o pace adâncă în suflet, deveneai alt om, deoarece toate câte te împovărau nu mai existau, erai ușor, nu te simțeai străin lângă el, nici urmă de tentativă de control prin poziția lui sau cu ochii lui pătrunzători. Vedeam și simțeam un om transparent, pentru că era întreg lumină. Cu zâmbetul său te schimba, iar privirea plină de tandrețe și dragoste devenea cea mai bună lecție ce ne-o oferea întâlnirea cu el. Astfel de oameni cred că Însuși Dumnezeu i-a aruncat cu mâna Lui în mijlocul lumii și le-a zis: «lumina Mea care sunteți voi, veți lumina până la marginile pământului…» Aceștia sunt sfinții pe care i-am întâlnit și ne-au schimbat viața”, a mărturisit Dumitra Daviti.

Moderatorul întâlnirilor a fost pr. Constantin Jinga, profesor la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei – cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, și cu purtarea de grijă a PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei – și de Asociația Culturală Kratima din Timișoara, printr-un proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și sponsorizat de Editura Esotera, Miriam Turism și Florăria Pariziană.

Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la eveniment pr. Zaharia Pereș, consilier cultural, care a transmis binecuvântarea ierarhilor locului.

„An de an simțim cum bucuria publicului timișorean pentru acest eveniment este în continuă creștere și vedem că oamenii caută spiritualitatea autentică, pentru că aici întâlnesc duhovnici deosebiți, oameni care au trăit alături de sfinți și care l-au cunoscut pe părintele Sofronie sau care au fost ucenicii săi și care prin cuvântul său plin de viață i-a apropiat de sfinții Bisericii, și mai ales de Sfântul Siluan. Dacă aceste seri duhovnicești au fost la început pentru unii o simplă curiozitate, astăzi au devenit seri așteptate cu nerăbdare, ca în fiecare toamnă să primească vizita unor oameni importanți din viața Bisericii, prin ceea ce spun, trăiesc și pun în practică efectiv față de spiritualitatea ortodoxă; pentru că nu este suficient să vorbești despre sfinți, ci trebuie să te comporți asemenea lor ca să-i poți înțelege”, a precizat pr. Zaharia Pereș.

Comentarii Facebook


Știri recente