Federația Filantropia a Patriarhiei Române a oferit consultații oftalmologice gratuite pentru 100 de persoane vârstnice din localitățile Hopârta și Fărău, județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”.
Consultațiile au fost oferite persoanelor vârstnice din mediul rural, pentru care accesul la servicii medicale de specialitate presupune adesea deplasări în orașe și cheltuieli suplimentare.
Părintele Ioan Bogdan, protopop de Aiud, a subliniat importanța sprijinirii persoanelor vârstnice și a responsabilității pe care comunitatea o are față de acestea.
„În spatele fiecărui om bătrân se află o viață întreagă de suferință, de nevoi, de sacrificii. Iar ceea ce le datorăm noi acestora nu este doar respectul, ci și recunoștința și grija concretă față de aceștia”, a declarat părintele protopop pentru Trinitas TV.
Grija față de părinți și bunici
Protopopul de Aiud a evidențiat dimensiunea educativă a inițiativei, arătând că respectul și grija față de vârstnici trebuie cultivate în rândul noilor generații.
„Trebuie să arătăm copiilor și tinerilor că grija față de părinți și bunici, responsabilitatea față de cei aflați în suferință, nu sunt valori învechite, ci sunt acțiuni concrete și repere fundamentale ale unei societăți sănătoase”.
La final, clericul a mulțumit Patriarhiei Române, preoților, autorităților locale, personalului medical și tuturor celor implicați în desfășurarea campaniei.
Aproape 6.000 de vârstnici sprijiniți
Federația Filantropia a Patriarhiei Române desfășoară campania „Ajută un bătrân să zâmbească” din octombrie 2023, sub deviza „Dăruim dragoste celor care ne-au dăruit viață!”.
Prin intermediul acestei inițiative au fost sprijinite până în prezent 5.903 persoane vârstnice vulnerabile din mediul rural, dintre care 1.647 numai în anul 2026.
Ajutorul oferit a inclus tratamente și dispozitive medicale, consultații oftalmologice și stomatologice, produse alimentare, lemne pentru încălzirea locuințelor și sprijin pentru plata facturilor la gaze.
Campania urmărește îmbunătățirea condițiilor de viață ale seniorilor aflați în dificultate și facilitarea accesului acestora la servicii esențiale. Persoanele care doresc să susțină inițiativa pot dona prin trimiterea unui SMS cu textul „Dăruiește” la numărul 8864.
Foto credit: Radio Reîntregirea / diac. Ștefan Bretoiu
















