Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu: 200 de ani de la nașterea ierarhului (Program)

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului se va desfășura în perioada 13-16 mai, evenimentul cultural-religios Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ajuns anul acesta la cea de a 23-a ediție. Se împlinesc 200 de ani de la nașterea episcopului și 131 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Pe parcursul acestor zile vor avea loc comunicări științifice referitoare la viața ierarhului, concursuri școlare și slujbe religioase în orașele Roman, Bacău și Buhuși.

Marți, 16 mai, peste 1200 de pelerini însoțiți de preoți, vor fi prezenți în orașul Roman pentru a participa la evenimentul cultural-religios cuprins în programul manifestării.

Program Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”

Sâmbătă, 13 mai

  • Activitate: „Cupa Melchisedec – șah în școală”;
  • Concurs interjudețean de șah pentru preșcolari;
  • Participă: 400 de copii preșcolari din 12 județe;
  • Locație: Fundația „Episcop Melchisedec” Roman (parc);
  • Orele 9.30-13.30.

Sâmbătă, 13 mai

  • Activitate: conferință, comunicare;
  • Conferință susținută de pr. Arhim. Pimen Costea, vicar administrativ;
  • Comunicare: „Muzica bisericească în timpul lui Melchisedec Ștefănescu”-Arhim. A. Ioniță;
  • Locație: Casa de cultură „Elisabeta Bostan”, Buhuși;
  • Orele 18.00-20.00.

Duminică, 14 mai

  • Activitate: conferință, concert;
  • Conferință susținută de pr. Hurjui Nicolae;
  • Concert susținut de Corul „Episcop Melchisedec Ștefănescu” al preoților băcăuani;
  • Locație: Catedrala „Înălțarea Domnului” Bacău;
  • Orele 16.00-17.30.

Luni, 15 mai

  • Activitate: concursuri seminariale;
  • Concurs seminar: „Episcopul Melchisedec Ștefănescu și problemele muzicii bisericești”;
  • Concurs corale seminarii din Moldova, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” (la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman);
  • Orele 10.00-15.00;
  • Ora 16.00 Vecernie.

Marți, 16 mai

  • Activitate: Sfânta Liturghie arhierească, concert, premiere, procesiune;
  • Ora 09.00 Sfânta Liturghie arhierească (sobor de ierarhi);
  • Ora 11.30 Concert cântări pascale;
  • Ora 12.00 Premierea Concursului Național Catehetic;
  • Ora 12.30 Procesiune (Catedrală-Fundație);
  • Ora 12.45 Pomenirea Ierarhului Melchisedec și depunere de coroane (capelă fundație).

Melchisedec Ștefănescu a fost un episcop și istoric român, politician, membru titular (1870) al Academiei Române. S-a născut la data de 15 februarie 1823 și a trecut la cele veșnice la data de 16 mai 1892.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente