Zi de hram la Parohia Șerban Vodă din București

Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Paisie de la Neamț, cuvios erudit, rugător înțelept, dar și un lucrător practic și milostiv. Învățând din slova sa cărturărească și din lucrarea sa duhovnicească, preoții și credincioșii Parohiei Șerban Vodă din Capitală, păstoriți de părintele protoiereu Dinu Pompiliu, l-au primit drept cel de-al treilea ocrotitor spiritual și îl cinstesc în mod deosebit de ziua lui prin plecăciune înaintea cinstitelor sale moaște la ceasul rugăciunii și prin deosebite activități socio-culturale.

Credincioșii comunității Bisericii Șerban Vodă, aflată pe strada Petre Țuțea din sectorul 4 al Capitalei, precum și alți închinători iubitori de sfinți au venit ieri, la vremea rugăciunii de seară, pentru a-l cinsti întru miros de bună mireasmă duhovnicească pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, ale cărui sfinte moaște se află aici cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din anul 2011. Soborul preoților și diaconilor a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, iar apoi i s-a adus imn de laudă Sfântului Paisie, „dascăl iscusit al neadormitei rugăciuni și părinte al săracilor”. Astăzi de dimineață are loc slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de preoți și diaconi din Administrația patriarhală și eparhială, precum și de la alte parohii din sectorul 4 al Capitalei, informează „Ziarul Lumina”.

După Sfânta Liturghie, un mic concert religios va fi susținut de Corala „Dominus” și de psalții acestei parohii. De altfel, aici funcționează din toamna acestui an și o școală de muzică psaltică.

„Ziua Sfântului Cuvios Paisie este o bucurie pentru întreaga noastră comunitate pentru că este zi de hram, adică de bucurie și de deplină comuniune euharistică a celor care ne adunăm în jurul aceluiași potir, rugându-ne ocrotitorului nostru să mijlocească spre a noastră pace și mântuire către Tronul cel Ceresc. Sfântul Paisie este unul dintre marii cărturari ai Bisericii. Acest lucru ne obligă pe noi, cei care suntem așezați sub mantia sa ocrotitoare, să învățăm din sfaturile pe care sfântul nostru drag le dădea ucenicilor. Ne așezăm smeriți înaintea sfântului pentru a primi prin mijlocirea lui de la Hristos Domnul darul rugăciunii și lucrând faptele milei creștine să fim în comuniune de iubire. Cuviosul Paisie de la Neamț a lăsat în urma sa o operă cărturărească și duhovnicească impresionantă prin renașterea vieții monahale din Țările Române, Rusia și Ucraina. Iar noi împletim rugăciunea cu diversele activități misionar-creștine pentru a fi demni următori ai ocrotitorului nostru”, ne-a spus părintele protopop Dinu Pompiliu, parohul Bisericii Șerban Vodă.

Comunitatea credincioșilor de la Biserica Șerban Vodă este una dinamică. La Sfânta Liturghie și la alte slujbe participă împreună credincioși tineri, părinți cu copii și vârstnici. „Creștinii sunt prezenți mai tot timpul în Sfânta Biserică, cu toate că programul fiecăruia este destul de încărcat, într-o lume care caută să ne răpească până și ultimul minut de odihnă și de bucurie întru cele sfinte, duhovnicești. Sfintele slujbe se săvârșesc cu regularitate de-a lungul săptămânii, credincioșii nelipsind niciodată din rugăciunile noastre, ale preoților slujitori. Îngemănăm totdeauna rugăciunea cu fapta bună”, a mai spus părintele Dinu Pompiliu.

Activitățile sociale ale parohiei includ vizite la căminele de bătrâni din împrejurimi și nu numai, ajutorarea celor sărmani și de multe ori vizite și un cuvânt bun către cei singuri aflați la vreme de strâmtorare. Pentru o mai bună desfășurare a diverselor programe sociale se află în construcție și un așezământ social, ce se va realiza în stil brâncovenesc. Căminul social va cuprinde: o cantină socială, o grădiniță pentru copii și 26 de locuri pentru asistați social. Cu atât mai mult în zi de hram nu este uitat nimeni, oamenii de dragul oamenilor vin la rugăciune, dar s-au ostenit îndelung pentru ca toți cei care vin să primească și hrană binecuvântată. S-au realizat peste 1.000 de pachete de alimente care vor fi dăruite celor prezenți astăzi la Dumnezeiasca Liturghie. „La Biserica Șerban Vodă se propovăduiește atât prin cuvânt, cât și prin faptă, spre luarea-aminte „a celor ce au urechi de auzit și ochi de văzut”, fiind siguri că bucuria întâlnirii cu Hristos și cu sfinții Săi trebuie mărturisită mai ales prin deschiderea brațelor și primirii tuturor”, a mai spus părintele paroh Dinu Pompiliu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…