Sinod Mitropolian la București: Întemeietorii Schitului Prodromu propuși spre canonizare

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit luni la Reședința Patriarhală din București, prilej cu care Patriarhul Daniel a anunțat că întemeietorii Schitului Prodromu sunt propuși spre a fi canonizați de Patriarhia Ecumenică: Nectarie Protopsaltul și Nifon Prodromitul.

Cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței a fost aprobarea textelor liturgice ce vor însoți propunerea de canonizare a Cuviosului Nectarie Protopsaltul transmisă către Patriarhia Ecumenică.

„Acest Nectarie Protopsaltul, sau Nectarie Vlahul, a fost unul din cei mai mari isihaști români care au viețuit la Sfântul Munte Athos”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Este îndeobște cunoscut și apreciat nu doar de românii din Athos, ci și de alți viețuitori din alte etnii și, de asemenea, am văzut receptivitate din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece și ei au zis că a fost un mare cântăreț, s-a mai numit și Privighetoarea Sfântului Munte Athos.”

Preafericirea Sa a relatat că, în urma unor discuții din interiorul Comisiei Liturgice de Canonizare a Patriarhiei Ecumenice, s-a ajuns la decizia de a pregăti canonizarea a patru părinți athoniți de origine română: pe lângă părinții Dionisie Ignat, Petroniu Tănase și Nectarie Protopsaltul, va fi pregătită și canonizarea Cuviosului Nifon, întemeietorul Schitului românesc Prodromu din Sf. Munte Athos.

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit luni, 20 mai 2024, la Reședința Patriarhală. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Racla de argint pentru moaștele Cuviosului Dionisie Ignat este gata, iar cea pentru Cuviosul Petroniu Tănase este în lucru, a mai anunțat Patriarhul României.

Sinodul Mitropolitan a discutat textele liturgice dedicate Cuviosului Nectarie Protopsaltul, urmând să fie discutate, la o dată ulterioară, și cele dedicate cuviosului athonit Nifon Prodromitul.

Printre punctele de pe ordinea de zi s-au mai aflat actualizarea tematicii și bibliografiei pentru organizarea gradelor clericale, detalii referitoare la taberele de tineret din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și acordarea rangului de arhimandrit pentru trei monahi din Arhiepiscopia Tomisului.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…