Vremea cercetării noastre

Biserica prăznuiește sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la capătul Postului Mare ca un praznic împărătesc împreună cu Învierea lui Lazăr, prietenul Său. Mergerea lui Hristos spre pătimirea Sa cea de bunăvoie e un element care ne deschide înțelegerea întregii activități pământești a Mântuitorului și se constituie în cea mai bună prolegomenă pentru marea săptămână care urmează, Săptămâna încercărilor, a jertfei, a morții făcătoarei de viață și a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Despre evenimentul istoric al Intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim și conotațiile lui duhovnicești ne-a vorbit părintele arhidiacon Ioan I. Ică jr, profesor la Catedra de spiritualitate ortodoxă de la Facultatea de Teologie ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu.

Părinte profesor, prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim. Mântuitorul, după o activitate publică de mai bine de trei ani de zile, vine în capitala provinciei. De ce se înfățișează El în Ierusalim la sfârșitul activității, și nu la început?

Dacă privim lucrurile din perspectiva sinopticilor, intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viața Sa pământească. Dar dacă privim lucrurile din perspectiva Evangheliei după Ioan, Evanghelie care oferă prețioase precizări cronologice, vedem că Mântuitorul a mai fost în Ierusalim și în templu cel puțin de trei ori. Intrarea triumfală în Ierusalim este însă cea din urmă. Ultima Evanghelie, trebuie să menționăm, este mai exactă din punct de vedere cronologic, pentru că la sinoptici se dă impresia că activitatea Mântuitorului a fost într-un singur an, pe când Sfântul Ioan Evanghelistul ne arată că au fost trei ani și jumătate, iar intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului a reprezentat doar ultima din diferitele sale poposiri în acest oraș.

Hristos în Ierusalim nu urmărea periclitarea autorității politice sau religioase

Sărbătoarea de astăzi, precedată de învierea lui Lazăr, ne prezintă un lucru paradoxal, să spunem: intrarea cu osanale în Ierusalim nu este altceva decât intrarea Domnului în Săptămâna Patimilor.

Evanghelistul Ioan precizează care au fost împrejurările care au precedat această intrare a Domnului în Ierusalim. Ne descrie minunea care dă sensul intrării Mântuitorului în ultima Sa săptămână din viața Sa pământească, și anume, învierea prietenului Său Lazăr. În acest sens, Evanghelistul Ioan chiar trimite și face prin relatarea învierii lui Lazăr un semn și o indicație precisă a felului cum trebuia interpretată această intrare a Mântuitorului în Ierusalim. În sensul că nu este vorba de intrarea unui rege mesianic sau a unui preot care vine să ocupe capitala, politic. Mântuitorul intră în Ierusalim nu ca să lupte cu stăpânirile politice, în speță cu Imperiul Roman sau cu stăpâniri religioase, cu cei de la templu, ci El luptă cu puterea morții, cu moartea și păcatul care îl țin pe om supus. Mântuitorul luptă cu vrăjmașul ultim, care nu este nici Roma, nici Templul, ci e cel rău, cel care stăpânește lumea prin păcat și prin moarte. Într-un fel, învierea lui Lazăr este cumva un gest de provocare, Mântuitorul, scoțându-l pe prietenul său Lazăr din ghearele morții, intră pe tărâmul diavolului și îl provoacă. Astfel că în toată succesiunea evenimentelor care urmează vedem că diavolul a orchestrat toate forțele și pe toți care i se supuneau și făceau voile lui, pentru a-L neutraliza pe Mântuitorul, simțind că Domnul vine acum să-i scape pe oameni nu din robia Imperiului Roman, ci din robia păcatului și a morții. Într-un fel, Mântuitorul intră deliberat în confruntarea aceasta finală, care era pentru viața și sufletele oamenilor care se aflau din pricina păcatului protopărinților noștri în robie. Să-i elibereze, după cum spune și Epistola către Evrei, pe cei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața. Învierea lui Lazăr este așadar un episod central și care dă sensul întregii activități și lucrări mesianice a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că altfel, pentru cine nu vede lucrurile din această perspectivă, Iisus ca Mesia risca să fie răstălmăcit, și de altfel a fost și răstălmăcit de către liderii de la templu și de către stăpânitorii politici, în speță de către Pilat, care au interpretat mesianitatea Lui în termeni politici, care le periclitau lor autoritatea. Din această cauză, așa cum am spus, înțelegerea episodului învierii lui Lazăr este esențială pentru sesizarea tuturor dimensiunilor și activității din ultima parte a vieții Sale. Într-o primă fază, Mântuitorul se luptă cu diavolul și cu moartea de la distanță, prin cuvânt: ‘Lazăre, ieși afară’, dar apoi marea biruință o va face când va trece El Însuși prin moarte, cu moartea pre moarte călcând, făcând astfel ca Învierea Lui să fie altceva decât învierea lui Lazăr. Învierea lui Lazăr a fost o resuscitare, sigur, miraculoasă după patru zile, Lazăr aflându-se într-o stare de descompunere, iar Învierea Sa este o trecere a trupului și a materiei Lui într-o stare îndumnezeită, spiritualizată, plină de Duhul Sfânt, o stare eshatologică. Această minune cu Lazăr vrea într-un fel să atragă atenția oamenilor că Învierea Mântuitorului nu este o simplă reanimare sau resuscitare, întoarcere a oamenilor la starea cotidiană, a vieții pământești, ci o depășire, o pnevmatizare, o transfigurare a vieții noastre pe alt plan. În acest sens putem înțelege mai bine toată această Săptămână a Patimilor și poarta de intrare spre viața cea nouă câștigată prin moartea cea făcătoare de viață, cum spune Sfântul Vasile cel Mare în anaforaua sa și cum mărturisesc, de fapt, imnele și cântările Bisericii din această perioadă.

Neprimirea lui Dumnezeu condamnă la autodistrugere

Luca este singurul evanghelist care amintește că, în mijlocul acelei atmosfere pline de însuflețire, Domnul trăiește o clipă de jale. În mijlocul acelei bucurii generale, Mântuitorul era trist. Asistăm la această răscolitoare scenă: Iubitorul de oameni plângând pentru Ierusalimul pământesc, care refuză Lumina venită în această lume.

Așa este. Mântuitorul, ajungând în Ierusalim, intră cu sentimente amestecate, este aclamat de prunci, împlinind proorocia lui David și Zaharia, intrând pe mânzul asinei și venind ca un rege al păcii, și nu cu un cortegiu triumfal asemeni împăraților romani sau orientali, arătând prin acest lucru că mântuirea este împăcarea omului cu Dumnezeu și a oamenilor între ei, cum de altfel au cântat și îngerii la Naștere: ‘Slavă între cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire’. El simte că o parte a Ierusalimului îl primește, o parte în cele din urmă și refuzându-L. Prin aceasta Ierusalimul se condamnă într-un fel pe sine la pedeapsă și distrugere. Mântuitorul știa faptul că doar peste 40 de ani Ierusalimul va fi înconjurat și asediat trei ani de zile de romani, iar la sfârșit, în al patrulea an, va fi trecut prin foc și sabie. Neprimirea lui Dumnezeu de către orașul lui Dumnezeu și templul lui Dumnezeu condamnă într-un fel acel oraș, pe oameni și templul însuși la autodistrugere, și Mântuitorul plânge și se solidarizează cu drama Israelului și Ierusalimului, care Îl refuză în cele din urmă pe Mântuitorul cu mesajul Său de pace. Și refuzându-L pe Mântuitorul cu ramuri de măslin și călare pe mânzul asinei, Ierusalimul va fi înconjurat în schimb de soldați călare, cu săbii, cu sulițe și cu foc. Lucru care ne arată într-adevăr că noi, și în definitiv orice om, orice persoană, dar și societățile și comunitățile întregi, dacă nu primim mesajul de pace, de iertare, de împăcare al lui Dumnezeu, viața cea nouă pe care ne-o aduce, ne condamnăm pe calea patimilor și pe calea conflictului, care duce la autodistrugere. De aceea acest praznic este o invitație pentru noi să ne alăturăm cortegiului care îl aclamă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Cel binecuvântat ce vine în numele Domnului ca Împărat al păcii, cu un mesaj de iubire și de înțelegere. (Interviu publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 8 aprilie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…