Voluntariat la Centrul rezidențial Hârja

La Centrul rezidențial Hârja a avut loc, în urmă cu două zile, o serie de activități ale elevilor Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, informează „Ziarul Lumina”.

Acțiunile au constat în ecologizarea curții și în igienizarea spațiilor interioare. Voluntarii de la școala amintită vin adesea la Hârja pentru a oferi sprijin personalului și pentru a alina suferințele celor internați aici.

Elevii clasei a X-a F de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, împreună cu pr. prof. Petrică Cautiș, au derulat miercuri, 3 aprilie 2013, mai multe activități de protejare și conservare a mediului la Centrul rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ștefan cel Mare” Hârja. În același timp, tinerii au organizat activități de socializare și comunicare cu persoanele îngrijite la Hârja.

„Am venit astăzi (n.r. miercuri, 3 aprilie) să dăm o mână de ajutor Căminului de bătrâni de la Hârja și asociației de aici. Am dorit să oferim culoare tinereții, într-o societate în declin, prin întrebuințarea cu rost a energiei și vivacității specifice vârstei”, a spus pr. prof. Petrică Cautiș. Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești este un partener constant al Bisericii. Din anul 2010 centrul de la Hârja a realizat împreună cu școala amintită mai multe proiecte. Aici amintim prezența săptămânală a tinerilor în mijlocul bătrânilor pe baza unui grafic de voluntariat prestabilit de la începtul anului la nivel de instituție. „În luna decembrie a anului trecut, Colegiul Național «Dimitrie Cantemir», împreună cu Fundația «Episcop Melchisedec» – filiala Bacău, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja și Protoieria Onești, a încheiat un parteneriat prin intermediul căruia s-a înființat un centru de voluntariat. Tinerii liceeni sunt implicați astfel în activitățile social-filantropice și misionare ale Bisericii, atât la Hârja, cât și la alte parohii din Protoieria Onești. Centrul este coordonat de pr. prof. Petrică Cautiș, care are o bogată experiență didactică și care este implicat în multe activități de cooperare și responsabilizare a tinerilor”, a spus pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja.

Comentarii Facebook


Știri recente