Voluntari | În Duminica Orbului, PS Ieronim Sinaitul reflectă la importanța luminii în Creație

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul le-a vorbit miilor de pelerini prezenți în Duminica Orbului din naștere la Catedrala din Voluntari despre importanța luminii în Creație.

După citirea textului evanghelic ce prezintă vindecarea unui orb din naștere (Ioan 9: 1-38), ierarhul a explicat că acel nevăzător s-a născut așa pentru ca prin el să se arate puterea și măreția lui Dumnezeu, Cel ce a creat lumina.

„La începutul procesului de zidire a lumii Dumnezeu a zis «Să fie lumină», El Însuși fiind Lumină și împărtășind din lumina Sa lumii acesteia”, a precizat PS Ieronim Sinaitul.

Episcopul vicar patriarhal a amintit că fără lumina astrelor și lumina artificială nu ar fi posibilă viața noastră.

„Prin lumina soarelui creată de Dumnezeu se continuă în cosmos lucrarea de creație”, a spus ierarhul. Preasfinția Sa a amintit că această lumină este hrana plantelor din care se hrănesc viețuitoarele planetei, toate fiind destinate omului care este corolarul creației.


În cazul orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Ieronim a spus că Iisus Hristos face un gest simbolic care ne amintește de momentul creației:

„Iată, Cel ce l-a creat pe Adam din țărână, acum ia țărână și face tină și unge ochii acestui orb din naștere. Este ca și cum l-ar fi creat întâia dată”.

„El, Creatorul, atunci când întâlnește în creație scăderi sau defecte are puterea să le corecteze, să le îndrepte, să le transforme”, a semnalat ierarhul amintind că minunea vindecării orbului este prezentată în apropierea Învierii Domnului.

„Să nu uităm că Hristos a înviat și chemarea noastră este la nemurire! Să nu uităm că viața noastră este chemată la desăvârșire! Hristos a înviat!” a exclamat la finalul omiliei Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

Duminică, 2 iunie 2019, este ultima zi a Pelerinajului la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Voluntari, județul Ilfov, prilejuit de aducerea Brâului Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia.

Foto: captură video Trinitas TV

Comentarii Facebook


Știri recente