Social

Saloane de neurologie reabilitate cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului la Pitești: IPS Calinic le-a binecuvântat

Cristian Damian
Saloane de neurologie reabilitate cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului la Pitești: IPS Calinic le-a binecuvântat
Foto creditArhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Două saloane ale Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești, reabilitate cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, au fost binecuvântate miercuri de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

Momentul festiv a avut loc cu prilejul pelerinajului cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, dus la Biserica „Sfântul Pantelimon” din incinta unității medicale.

Lucrările au fost realizate cu fondurile strânse în urma concertului caritabil de colinde „Dar din Dar”, inițiativă prin care Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a susținut îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților internați la spital.

Biserica în slujba bolnavilor

După slujba de binecuvântare, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a arătat condițiile oferite în cadrul unității medicale și activitatea personalului: „Fericitări întregului personal al spitalului, medici, toți slujitorii aceștia”.

„Sunt foarte bucuros de frumusețea acestui spital extraordinar”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a evidențiat colaborarea dintre administrația județeană și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: „Nimic fără Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în tot și în toate și ce dovadă mai bună decât prezența dumneavoastră astăzi aici”.

La rândul său, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă, a subliniat sprijinul oferit constant pacienților de preoții Bisericii „Sfântul Pantelimon”.

„Aproape în fiecare zi, am mărturii din partea bolnavilor despre grija pe care părinții din cadrul Bisericii Sfântul Pantelimon o au față de ceea ce au nevoie bolnavii noștri și anume un cuvânt bun, o întărire”, a transmis managerul pentru Trinitas TV.

Mii de credincioși la Brâul Maicii Domnului

Binecuvântarea lucrărilor a avut loc în cea de-a doua zi a pelerinajului de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Pitești.

În cele două zile în care racla s-a aflat în municipiu, peste 10.000 de credincioși au venit să se închine, alături de pacienții care nu se puteau deplasa să aibă posibilitatea de a se închina din cadrul spitalului.

„Numărul mare de credincioși care au așteptat revenirea Brâului Maicii Domnului din Spitalul Județean au așteptat cu răbdare și așteaptă în continuare să se închine preacinstitului Brâu”, a spus părintele Ciprian Vuțan, parohul bisericii.

La finalul programului liturgic, Brâul Maicii Domnului a fost readus la Mănăstirea Kato Xenia.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5