Vizite pastorale în Arhiepiscopia Aradului

Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat, duminică, 26 mai 2013, o vizită pastorală în Parohia Gurahonț, Protopopiatul Sebiș. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”, împreună cu preotul paroh și preotul Simion Mladin, secretar eparhial, în prezența a numeroși credincioși.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a arătat: „Înălțimea spirituală a credinciosului urmează calea Domnului, însemnând săvârșirea binelui în folosul semenilor, exemplul Sfinților Împărați, omagiați în acest an, fiind lămuritor în această privință prin opera de asistență socială și medicală a Bisericii, încă din vremea apostolică și pentru cea următoare, până azi”.

După Sfânta Liturghie, Înalt Preasfințitul Timotei, înconjurat de soborul preoților, a săvârșit slujba Parastasului și a sfințit monumentul ridicat în memoria patriotului Ioan Buteanu, prefect al Zarandului.

În după-amiaza zilei, în Parohia Zimbru, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei a vizitat biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și dispensarul uman, așezământ social ridicat aici de către Patriarhia Română și Arhiepiscopia Aradului. În continuare, în filia Valea Mare, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei, în biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, vorbind credincioșilor despre gândul bun al înaintașilor lor de a pune lăcașul de închinare sub ocrotirea Sfinților Împărați, ca și alte biserici de pe cuprinsul țării, în frunte cu Catedrala patriarhală. Tot aici, chiriarhul, împreună cu soborul slujitor, a oficiat Panahida pentru profesorul Alexandru Roz, fiu al satului, istoric și fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Comentarii Facebook


Știri recente

La Moinești va fi organizat un concert de colinde

Protoieria Moinești va organiza săptămâna viitoare un concert de colinde intitulat „Isihia Nativității”, în parteneriat cu Primăria Moinești, la Centrul Cultural „Lira” din municipiu. Evenimentul de miercuri, 6 decembrie, va începe de la ora 18:00.…