Vizită pastorală în parohia din San Giovanni Valdarno

Sâmbătă 18 mai 2013, de la orele 17.30, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român, a făcut prima vizită pastorală în Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi din localitatea San Giovanni Valdarno, păstorită de părintele Viorel Matei.

Înainte de vecernie, tânărul Gheorghe Sârbu a fost hirotesit întru citeț iar tânărul Mihai Chirilă a fost hirotesit întru ipodiacon, ambii fiind fii ai parohiei din San Giovanni Valdarno, potrivit episcopia-italiei.it.

După vecernie, Preasfințitul Siluan a ținut o Cateheză legată de Duminica Mironosițelor, vorbindu-le celor prezenți despre „femeile mironosițe, exemplu pentru femeia creștină de azi”.

Seara s-a încheiat cu o agapă frățească, organizată de credincioșii parohiei din San Giovanni Valdarno.

Comentarii Facebook


Știri recente