Vizita pascală la Penitenciarul Galați

În dimineața zilei Învierii Mântuitorului, creștinii și creștinele privați de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranță din municipiul Galați au avut bucuria de a se ruga și a se întâlni cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne-a transmis pr. Gabriel Molocea.

După slujba Vecerniei speciale, săvârșite de pr. capelan Ioniță Obreja, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cald cuvânt părintesc celor câteva zeci de deținuți prezenți la acest moment de suflet desfășurat în capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta penitenciarului, încurajându-i și îndemnându-i să-și păstreze și să trăiască cu bucurie credința în Hrisos Cel Înviat din morți, ca pe cel mai de preț dar de la Dumnezeu. Deținuții au mărturisit cu această ocazie sentimentele de emoție trăite la slujba de Înviere, la care s-a adăugat și bucuria primirii Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a împărțit apoi iconițe celor prezenți și a ciocnit cu ei ouă roșii.

Programul a continuat cu vizitarea creștinilor și creștinelor aflați în celulele penitenciarului pe care i-a binecuvântat cu mesajul pascal „Hristos a înviat!” și cu care a ciocnit ouă roșii.

Această vizită face parte din programul tradițional al chiriarhului locului din prima zi a Marelui Praznic al Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente