Victimele regimului comunist au fost comemorate la hramul Mănăstirii Memorialul Gherla

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei s-a rugat sâmbătă la Mănăstirea Memorialul Gherla, împreună cu soborul slujitor, pentru toți cei care în timpul regimului comunist și-au sacrificat viața în numele libertății și credinței strămoșești.

Slujba parastasului a fost oficiată la finalul liturghiei prezidate de Mitropolitul Clujului cu prilejul hramului mănăstirii care îi are ca ocrotitori pe sfinţii 40 mucenici din Sevastia.

Aşezământul monahal Memorialul Gherla este situat pe Dealul Cărămidăriei, lângă cimitirul anonim cu gropi comune al deținuților politici din perioada comunistă, informează Mitropolia Clujului.

La slujba din 9 martie 2019 au fost prezenți stareți și starețe de la mănăstirile din eparhie, oficialități locale și județene, foști deținuți politici și numeroși credincioși.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei a rostit omilia intitulată: „Ratarea cununii”, în cadrul căruia a evidențiat curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar la momentul pricesnei, grupul de copii al mănăstirii, coordonat de înv. Roxana Gădălean, a  susținut un microrecital de cântece religioase.

Protos. Grigorie Benea, starețul mănăstirii, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”.

De asemenea, a luat cuvântul părintele arhim. Gavriil Burzo, duhovnicul Mănăstirii Breaza, fost deținut politic, încarcerat la Gherla.

Mănăstire în locul gropilor comune

Anul trecut, în 9 martie a fost sărbătorit primul hram al noului lăcaș de cult de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla.

Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză.

Potrivit starețului așezământului monahal, protosinghelul Grigorie Benea, urmează să fie efectuate săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă.

Pentru că anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a inițiat la Gherla, unul din epicentrele suferinței din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei, memorial în care jertfa și suferința lor să fie pusă în valoare.

Zilele Memorialului Gherla, 8-10 martie 2019

Vineri, 8 martie, la Cluj-Naoca, la Muzeul Etnografic, de la ora 18.00, a avut loc conferința: „Flori în zeghe – Femei în închisorile comuniste”, la care au participat ca invitate: Doina Jela – publicistă, autoare a mai multor cărți în domeniu, și Niculina Moica, fostă deținută politic.

Sărbătoarea hramului a avut în centru Sfânta Liturghie, oficiată de Mitropolitul Andrei, sâmbătă, 9 martie, în paraclisul mănăstirii, în ziua de pomenire a sfinților 40 de Mucenici din Sevastia și, totodată, Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Foto credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente