Veșnic vii: Parastas și candele aprinse pentru învățătorii din Huedin mutați la Domnul

Ziua Învățătorului a fost marcată la Huedin prin oficierea unui parastas în memoria cadrelor didactice trecute în veșnicie.

Inițiativa a aparținut Asociației Actived 2013 Huedin, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Huedin, Liceul Tehnologic Vlădeasa și Liceul Teoretic Octavian Goga din localitate.

Pomenirea a fost oficiată în Catedrala Moților din Huedin de către părintele Dan Lupuțan – protopopul Huedinului, și de părintele Tudor Petrovici, în prezența cadrelor didactice și a elevilor.

La finalul slujbei, părintele protopop le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile, felicitându-i pe organizatori pentru faptul că au împlinit o datorie creștinească, în concordanță cu Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul.

Au luat cuvântul și profesorii Gheorghe Sobec și Cristian Filip, care au evidențiat semnificația acestei zile.

Foto credit: Protopopiatul Huedin

În curtea Catedralei Moților, cei prezenți au depus flori și candele la mormântul protopopului martir Aurel Munteanu, fost cadru didactic (foto în deschiderea articolului).

Flori și candele au fost depuse la mormântul protopopului Dorel Pușcaș, din curtea Protopopiatului Ortodox Huedin, fost cadru didactic, precum și la peste 60 de  morminte ale cadrelor didactice, aflate în cimitirul orașului Huedin.

Proiectul educativ „RESPECT, ÎNVĂȚĂTORULE!” a avut ca obiectiv general aducerea unui pios omagiu și veșnică recunoștință cadrelor didactice decedate.

Parlamentul României a instituit Ziua Învățătorului în 2007, cu scopul „de a reflecta asupra școlii și a slujitorilor ei”.

Foto credit: Protopopiatul Huedin

Comentarii Facebook


Știri recente