Vecernia Învierii la Schitul Strâmbu – Găiseni

În ziua sărbătorii Învierii Domnului, la 5 mai 2013, în biserica Schitului Strâmbu – Găiseni, Vecernia Învierii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Cunoscută în popor sub denumirea de „A doua Înviere” sau „Învierea mică”, Vecernia din Duminica Paștilor ne amintește de prima arătare a Mântuitorului de după Învierea Sa din morți, în chiar ziua Învierii, înaintea ucenicilor, spre seară.

La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat frumusețea sărbătorilor pascale care sunt, așa cum am văzut zugrăvit în frumoasele cântări ale Învierii, o superbă celebrare a biruinței vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului, a nestricăciunii asupra stricăciunii, toate fiind menite să ne aducă la viață și să ne reamintească de faptul că, cel puțin în această perioadă, putem fi mai buni la inimă, mai frumoși în gândire și mai curați la suflet.

Comentarii Facebook


Știri recente