Eparhii

Vârstnicii, modele pentru preoții din Arhiepiscopia Dunării de Jos

Alexandru Boboc
Vârstnicii, modele pentru preoții din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Foto creditArhiepiscopia Dunării Jos

Preoții din protopopiatele Tecuci și Nicorești s-au întâlnit luni cu Arhiepiscopul Dunării de Jos în cadrul conferințelor pastoral-misionare din primul semestru al anului 2023. Mai multe persoane în vârstă le-au vorbit preoților gălățeni. 

Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tecuci. După slujbă, cei 90 de preoți prezenți și Înaltpreasfințitul Părinte Casian s-au întâlnit în sala de conferințe a Protoieriei Tecuci.

În deschiderea şedinţei, doamna Maria Andrei în vârstă de 96 de ani, din localitatea gălăţeană Barcea, a prezentat câteva tablouri realizate de dânsa şi a recitat poezii din literatura română.

Veteranul de război Gheorghe Arhip, în vârstă de 100 de ani, fost maior în Armata Română, a adus mărturii din viaţa sa de militar. El a primit distincţia eparhială „Vrednicia andreiană“ pe 29 aprilie în semn de apreciere din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos pentru apărarea țării.

Profesorul Virgil Pavel, în vârstă de 87 de ani, a prezentat un referat despre sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în oraşul Tecuci, lucrare ce va fi publicată în revista „Călăuză ortodoxă“.

Ultima parte a conferinței a fost alocată dezbaterilor unde au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească cu referire la temele sinodale ale anului 2023.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5