Vârstnicii din Făgaraş au primit daruri şi binecuvantare

Persoanele internate în Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din Făgăraş, judeţul Braşov, au primit zilele trecute vizita protopopului de Făgăraş I, Marcel Dobrea, şi a secretarului instituţiei, pr. Claudiu Păun, potrivit mitropolia-ardealului.ro. În sala festivă a centrului, în prezenţa bătrânilor şi personalului care îi îngrijeşte, cei doi preoţi au oficiat slujba de sfinţire a apei, după care protopopul Marcel Dobrea a ţinut un cuvânt de învăţătură cu referire la post, rugăciune, iubirea creştină şi a exemplificat cele spuse cu diverse pilde din Pateric.

„Ştiu că sunteţi persoane în vârstă şi mulţi aveţi o stare de sănătate precară. Să postiţi de păcate, nu de bucate! Să vă rugaţi mai mult în această perioadă, să iertaţi aproapelui greşelile, să cultivaţi virtutea răbdării şi a iubirii, pentru ca să vă bucuraţi de slăvita Înviere!“, a spus pr. Protopop Marcel Dobrea. La final, cei doi preoţi au împărţit produse de patiserie, fructe şi iconiţe celor prezenţi.

La centrul din Făgăraş sunt îngrijiţi 35 de vârstnici, printre care 15 cazuri sociale. Instituţia poate primi până la 70 de rezidenţi, în condiţii foarte bune, cu un personal bine pregătit. După cum ne-a spus psihoterapeutul Daniele Dicu, în preajma zilei de 1 martie, vârstnicii au confecţionat mărţişoare, pe care le-au oferit celor dragi, având ajutorul unui grup de elevi de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ din oraş. Vârstnicii realizează planşe cu desene, obiecte confecţionate prin „tehnica şerveţelului“, iar toate vor fi prezentate publicului într-o expoziţie. În serile de iarnă, mai multe voluntare au venit aici cu lucru de mână şi au petrecut timpul liber cu femeile din centru. Parohia Făgăraş II acordă o grijă specială acestei instituţii, iar pr. Marcel Dobrea îi vizitează periodic pe vârstnici, îi spovedeşte şi împărtăşeşte în posturi şi săvârşeşte diverse slujbe religioase pentru ei.

Comentarii Facebook


Știri recente