Ungheni: Mitropolitul Basarabiei a sărbătorit 56 de ani de la tunderea în monahism

Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit duminică la Ungheni pentru a marca împlinirea a 56 de ani de monahism, dar și două aniversări ale comunității parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei”.

Astfel, Parohul din Ungheni, Preotul Protoiereu Gabriel-Andrei Gherasă, a aniversat șapte ani de slujire preoțească, dar și trei ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii mari a parohiei.

În predică, Mitropolitul Petru a vorbit despre Sfântul Ioan Scărarul și urcușul duhovnicesc, despre lupta cu păcatul, despre căderi și ridicări, amintind că viața creștină este o scară neîntreruptă spre Dumnezeu.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a remarcat cu bucurie evoluția și lucrarea acestei tinere parohii, lăudând râvna clerului și dăruirea credincioșilor, se arată pe site-ul Mitropoliei Basarabiei.

Preotul paroh, care este și Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăului, i-a mulțumit părintelui mitropolit pentru „dragostea, purtarea de grijă, încrederea oferită și pentru pilda vie pe care o dăruiește clerului din Basarabia”.

„Mă rog ca Dumnezeu să-i dăruiască încă mulți ani de păstorire cu pace și lumină”, a spus părintele vicar.


Foto credit: Mitropolia Basarabiei


Știri recente