Un renumit patrolog englez va conferenția la Simpozionul Internațional de Teologie de la Iași

Considerat unul dintre cei mai importanți specialiști contemporani în scrierile Sfinților Părinți, pr. John Behr va conferenția în luna mai în cadrul Simpozionului Internațional de Teologie de la Iași.

Ediția de anul acesta a fost dedicată Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și va reuni la Iași, în perioada 14-16 mai, numeroși profesori, clerici și teologi din țară și străinătate.

Deși Simpozionul Internațional de Teologie de la Iași poartă numele Sfântului Dumitru Stăniloae de peste un deceniu, anul acesta va fi organizat pentru prima dată de la canonizarea sa.

Cine este pr. John Behr

Preotul John Behr este unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși contemporani, fost decan al Institutului „Sfântul Vladimir” din New York și fost profesor la Universitatea din Aberdeen.

De asemenea, a predat ca asociat la prestigioase universități din occident, printre care „Fordham University” sau „Harvard Divinity School”.

Părintele John Behr a fost hirotonit în Biserica Ortodoxă din America în 2001 și a fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor în 2008. În 2017, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către „University of Divinity” din Melbourne.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente